Bărbat, tăiat cu un cuţit în zona gâtului, în urma unui conflict cu un alt bărbat, pe o stradă din Bistriţa/ Agresorul a fugit, fiind prins de jandarmi după o jumătate de oră

Știri de azi | Bărbat, tăiat cu un cuţit în zona gâtului, în urma unui conflict cu un alt bărbat, pe o stradă din Bistriţa/ Agresorul a fugit, fiind prins de jandarmi după o jumătate de oră - Știri de azi |

Doi bărbaţi au avut un conflict pe o stradă din municipiul Bistriţa, iar la un moment dat unul din ei l-a tăiat la gât pe celălalt, după care a fugit. Agresorul a fost prins de jandarmi după o jumătate de oră, având la el cuţitul folosit în atac.

Reprezentanţii Jandarmeriei Bistriţa-Năsăud au anunţat, marţi, că jandarmii au fost solicitaţi să intervină, în urma unui apel la 112, după ce doi bărbaţi au avut un conflict pe o stradă din municipiul Bistriţa.

Cei doi au avut mai întâi un schimb de replici în contradictoriu, după care s-a iscat o altercaţie între aceştia. Echipajul de Jandarmerie a ajuns în zona indicată şi a constatat că un bărbat de 31 de ani a fost tăiat în zona gâtului, iar agresorul a fugit. Victima a fost dusă la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate, nefiind nevoie de internare.

Ulterior, jandarmii au pornit în căutarea agresorului, care a fost găsit aproximativ 30 de minute mai târziu, în apropierea cartierului Dragoş-Vodă. Acesta avea la el cuţitul cu care îl atacase pe bărbatul de 31 de ani.

Bărbatul va fi cercetat de poliţişti pentru lovire sau alte violenţe şi port ilegal de armă albă.

 

Știri de azi | Fată de 12 ani din judeţul Vaslui, căutată după ce a plecat de acasă şi nu s-a mai întors/ Poliţia cere ajutorul populaţiei - Știri de azi |

Fată de 12 ani din judeţul Vaslui, căutată după ce a plecat de acasă şi nu s-a mai întors/ Poliţia cere ajutorul populaţiei

Știri de azi | Superliga: Portarul Adnan Golubovic pleacă de la Dinamo - Știri de azi |

Superliga: Portarul Adnan Golubovic pleacă de la Dinamo