Bărbatul care conducea ambarcaţiunea implicată în accidentul de luni seară, din Golful Musura, în urma căruia patru persoane au murit, va fi cercetat sub control judiciar după ce Tribunalul Militar Bucureşti a respins solicitarea procurorilor de arestare preventivă. El are mai multe interdicţii, printre care şi pe cea de a mai conduce ambarcaţiuni de agrement. Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi contestată în termen de 48 de ore de la comunicare.
”În baza art. 227 alin. (1) Cod procedură penală, respinge, ca neîntemeiată, propunerea de arestare preventivă formulată de Ministerul Public – Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, cu privire la inculpatul Irimia Cosmin – Adrian (soldat la U.M. 02016 Babadag). În baza art.227 alin. (2) Cod procedură penală, raportat la art. 202 alin. (4) lit. b) raportat la art. 211 din Codul de procedură penală, dispune luarea măsurii controlului judiciar, pe o durată de 60 zile, cu începere de la 31 iulie 2025 până la 28 septembrie 2025, inclusiv, faţă de inculpatul sold. Irimia Cosmin – Adrian”, a decis, joi, Tribunalul Militar Bucureşti.
Pe durata controlului judiciar, el are mai multe restricţii, printre care să nu ia legătura cu persoanele vătămate sau cu martorii din dosar şi să nu desfăşoare activitatea în urma căreia a săvârşit fapta, adică să nu conducă ambarcaţiuni de agrement.
Decizia Tribunalului Militar Bucureşti nu este definitivă şi poate fi atacată în termen de 48 de ore de la comunicare.
Procurorul general militar al Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel a preluat, în 29 iulie, de la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti dosarul penal având ca obiect cercetarea condiţiilor şi împrejurărilor în care s-a produs decesul a 4 persoane, în contextul unui accident în care a fost implicată o ambarcaţiune de agrement în zona Golfului Musura, oraşul Sulina, judeţul Tulcea.
”Procurorul militar de caz din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, prin ordonanţa din data de 30.07.2025, a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul I.C.A., pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. 1, 2 şi 3 din Codul penal. De asemenea, la aceeaşi data s-a dispus luarea măsurii preventive a reţinerii inculpatului pentru o perioadă de 24 ore, urmând a fi prezentat în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Militar Bucureşti cu propunere de arestare preventivă”, se arată într-un comunicat de presă emis, miercuri, de Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel.
Din anchetă s-a stabilit că, luni, în jurul orei 18:00, inculpatul I.C.A. a plecat din Portul Sulina, conducând ambarcaţiunea de agrement Corsar 850 Tour – 01227 – MC, cu 14 persoane la bord, ignorând dispoziţiile regulamentelor de navigaţie şi măsurile de prevedere specifice acestei activităţi, iar în jurul orei 19:30, în zona Golfului Musura, între digul de nord şi epava ”Turgut S”, în contextul vremii nefavorabile şi al valurilor mari, ambarcaţiunea s-a răsturnat, în urma accidentului naval rezultând decesul a patru persoane.
”Din probatoriul administrat în cauză rezultă că inculpatul nu ar fi respectat următoarele măsuri de prevedere şi dispoziţii regulamentare:
– ar fi condus o ambarcaţiune de agrement, primind la bord pasageri peste numărul maxim permis de norme, respectiv 14 persoane, inclusiv conducătorul ambarcaţiunii, în loc de 12 persoane cât era permis de configuraţia ambarcaţiunii, astfel cum rezultă din certificatul de ambarcaţiune de agrement;
– nu ar fi respectat îndatoririle generale de vigilenţă, prevăzute de art. 1.04 şi 1.05 din regulamentul de navigaţie pe Dunăre, aprobat prin OMT nr. 859/2013, întrucât a plecat din portul Sulina fără să ţină cont de vremea nefavorabilă de la acel moment, punând astfel în pericol viaţa pasagerilor;
– ar fi pătruns cu ambarcaţiunea în zona apelor mării teritoriale, Golful Musura, deşi aceasta face parte din categoria de proiectare tip C, fiind prevăzută doar pentru navigarea pe căi navigabile interioare, astfel cum rezultă din certificatul de ambarcaţiune de agrement”, se arată în comunicat.
Pasagerii de pe ambarcaţiune erau turişti care urcaseră la bord pentru o plimbare de agrement, nefiind vorba despre un grup compact. Ancheta a fot preluată de Parchetul Militar, în condiţiile în care conducătorul bărcii este cadru militar.
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române (ANR) au anunţat, marţi, că, luni, în jurul orei 19.30, o ambarcaţiune de agrement care a plecat din Portul Sulina către Golful Musura, având la bord 13 adulţi şi un copil, s-a răsturnat în zona epavei „Turgut S.”, imediat după ieşirea prin Bara Sulina, pe fondul condiţiilor meteo nefavorabile şi al valurilor mari, cu înălţimi între un metru şi jumătate şi doi metri.
Ei au precizat că toate cele 14 persoane aflate la bordul ambarcaţiunii au fost recuperate din apă. Patru dintre acestea, inclusiv un copil, au fost declarate decedate de către echipajele medicale sosite la faţa locului.
Directorul Căpităniei Zonale Tulcea, Dan Ichim, a declarat pentru News.ro, că Bara Sulina fusese declarată impracticabilă încă de luni după-amiază, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile.