Bărbatul care s-a împuşcat în cap, într-un poligon din Timişoara, a murit

Bărbatul în vârstă de 37 de ani care s-a împuşcat în cap, vinerea trecută, într-un poligon de trageri din Timişoara, a murit, joi dimineaţă, la Spitalul Judeţean din Timişoara.

Bărbatul se afla în comă de gradul 4, după ce vinerea trecută s-a împuşcat în cap, în timp ce se afla într-un poligon de trageri din Timişoara.

 
Bărbatul, care lucra ca agent de pază la o firmă din Timişoara, era în depresie după decesul tatălui. Vineri s-a dus la un poligon de trageri din Timişoara, a tras două focuri spre ţintă, apoi şi-a tras un glonţ în cap. 

 
Administratorul poligonului a fost cel care a sunat la numărul de urgenţă 112, iar acolo au ajuns imediat echipaje ale ambulanţei care i-au acordat bărbatului primul ajutor, apoi l-au transportat la Spitalul Judeţean Timişoara.
 
Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili toate împrajurările în care s-a produs tragedia.

Cushman & Wakefield Echinox: Piaţa industrială şi logistică va atinge un stoc de 8 milioane de metri pătraţi la finalul anului viitor dacă se menţine ritmul actual de dezvoltare. Bucureşti şi regiunea de Vest cumulează mai mult de 50% din stoc

MotoGP: Fabio Di Giannantonio (VR46) va fi operat şi va rata ultimele două curse ale sezonului