Barcelona îi va amenda cu până la 500 de euro pe cei care conduc trotinete electrice pe trotuar sau fără cască

Orice persoană care conduce o trotinetă electrică pe trotuar sau fără cască în Barcelona riscă o amendă de până la 500 de euro începând cu 1 februarie, ca parte a unor măsuri municipale de combatere a comportamentului antisocial legat de creşterea rapidă a utilizării acestui tip de vehicul, relatează The Guardian.

Într-un peisaj urban majoritar plat, cu peste 250 km de piste pentru biciclete, 2.500 de ore de soare şi doar 55 de zile ploioase pe an, trotinetele electrice se potrivesc perfect. Conform cifrelor Consiliului municipal, numărul persoanelor care utilizează acest tip de vehicule a crecut de la pandemie de patru ori mai rapid decât al celor care aleg să călătorească cu bicicleta.

În prezent, se estimează că trotinetele electrice reprezintă mijlocul cu care se fac circa 44.000 de deplasări pe zi, o creştere uriaşă în comparaţie cu aproape zero în urmă cu cinci ani. Femeile reprezintă 31% dintre utilizatorii de trotinete, comparativ cu 19% în cazul bicicliştilor.

Cu toate acestea, trotinetele electrice au adus atât beneficii, cât şi probleme. Cu o viteză maximă de 40 de km/h, trotinetele electrice sunt mult mai rapide dar, în caz de accident, mai periculoase decât bicicletele. De asemenea, ele au devenit vehiculul preferat al numeroşilor hoţi de genţi şi de telefoane mobile din Barcelona.

Conform noului regulament, viteza trotinetelor este limitată la 25 km/h. Adrià Gomila, responsabil cu mobilitatea în Barcelona, afirmă că, în cazul în care viteza lor depăşeşte 25 km/h, acestea ar trebui să fie clasificate drept motorete şi vor necesita un permis.

În timp ce sistemul de închiriere de biciclete din Barcelona a avut un succes enorm, oraşul a interzis închirierea trotinetelor în 2023, în acelaşi an în care Parisul a decis interzicerea lor. La apogeu, în capitala Franţei existau 15 000 de trotinete de închiriat.

Trotinetele electrice sunt interzise în transportul public de când una a luat foc într-un tren în 2023.

Cele mai recente restricţii urmează încercărilor anterioare de limitare a vehiculelor de tip Segway şi a ricşelor în urma plângerilor locuitorilor. Ricşele au dispărut acum complet.

Barcelona are, de asemenea, mai multe motociclete pe cap de locuitor – 270.000 – decât orice alt oraş european şi timp de decenii nu a reuşit să rezolve problema parcării motocicletelor pe trotuare. Noul regulament evită problema, afirmând că parcarea pe trotuare este preferabilă parcării pe stradă.

Gimnastică: Simone Biles, sportiva anului 2024 în ancheta ‘Sports Illustrated’ după succesele de la Paris

La Liga: Real se impune la Valencia, în al cincilea minut al prelungirilor, scor 2-1