Barometrul de Consum Cultural 2023 – 53% dintre respondenţi accesează platforme de streaming pentru filme, 45% au vizitat un muzeu, o expoziţie sau o galerie cel puţin o dată pe an

Românii accesează platforme de streaming şi sunt abonaţi chiar şi la 2-3 platforme, 45% au vizitat un muzeu, o expoziţie sau o galerie de artă cel puţin o dată pe an şi doar 25% dintre respondenţi au mers la cel puţin un spectacol de teatru, sunt câteva dintre concluziile Barometrului de Consum Cultural pe 2023 publicat de Institutul Naţional pentru Cercetare şi Formare Culturală (INCFC).

Barometrul de Consum Cultural 2023 evaluează schimbările înregistrate la nivelul practicilor de consum cultural şi prezintă, pentru prima dată, clasificarea consumatorilor de cultură din România, care include şi analiza motivaţiilor acestora.

La nivelul consumului cultural public, frecvenţa vizitării obiectivelor cu relevanţă culturală a crescut accelerat: 67% dintre respondenţi au vizitat monumente istorice şi situri arheologice cel puţin o dată pe an în 2023, faţă de 59% în 2022, iar 45% au vizitat un muzeu, o expoziţie sau o galerie de artă cel puţin o dată pe an în 2023, faţă de 30% în 2022. În acelaşi timp, 34% dintre respondenţi au mers la cinematograf cel puţin o dată în 2023, procentul fiind apropiat de cifrele premergătoare pandemiei, potrivit raportului. 

Procentul respondenţilor care în 2023 au mers cel puţin o dată pe an la bibliotecă pentru a împrumuta cărţi (20%) este similar procentului respondenţilor care au participat cel puţin o dată pe an la un târg de carte (16%). Concomitent însă, participarea la evenimentele specifice artelor spectacolului, în afara festivalurilor, rămâne scăzută: doar 25% dintre respondenţi au mers la cel puţin un spectacol de teatru, iar 24% la cel puţin un spectacol de muzici culte în 2023.

În ceea ce priveşte practicile respondenţilor în funcţie de preferinţe, studiul arată că „persoanele care ascultă muzici culte sau muzică rock au o mai mare disponibilitate de a consuma şi din alte tipuri de oferte culturale decât cele pe care le-am considera în proximitatea lor de preferinţe de consum. Fidelitatea pentru anumite practici culturale sau pentru un număr mai restrâns de astfel de practici este mai degrabă specifică persoanelor care preferă manelele şi muzica folclorică”. În plus, „persoanele care ascultă muzică rock şi persoanele care ascultă muzici culte sunt mai active în spaţiul public şi accesează mai des oferta culturală, indiferent de natura ei, decât o fac persoanele care ascultă mai frecvent manele sau muzică folclorică iar persoanele care ascultă muzică rock şi persoanele care ascultă muzici culte sunt mai înclinate să participe la evenimente culturale în spaţiul public decât persoanele care ascultă mai frecvent manele sau muzică folclorică”.

„Acest barometru este unul dintre cele mai utile instrumente pentru decizii informate, atât pentru profesionişti, cât şi pentru autorităţi. În ceea ce priveşte evoluţiile culturale din 2023, această ediţie a Barometrului subliniază evoluţii semnificative în consumul cultural, în contextul unei societăţi aflate într-o continuă schimbare. Cifrele confirmă direcţia corectă a acţiunilor noastre la Ministerul Culturii, investiţii în patrimoniu şi cinematografie. Am achiziţionat cărţi, am sprijinit festivalurile de poezie şi literatură şi am pus accent pe educaţia culturală. Trebuie ca procentele să crească în Barometrul din anul 2024!”, a declarat Raluca Turcan, ministrul Culturii.

„Consumul de cultură ne arată cât răspunde cetăţeanul la grija statului. Dreptul la cultură este un drept al fiecărui cetăţean şi obligaţia Ministerului şi autorităţilor locale este să protejeze acest drept faţă de care are responsabilităţi. Participarea în spaţiul public la consum este egală cu participarea democratică. Sunt dovezi care arată că indicatorul acela de participare culturală înseamnă, de fapt, nivelul de democraţie într-un stat. Vom face în continuare din Barometrul de Consum Cultural o aplicaţie interesantă în care vom da nu doar date exacte, ci şi explicaţii şi analize, identificând inclusiv motivaţii şi trenduri”, a menţionat conf. univ. dr. Carmen Croitoru, Director General INCFC, coordonator şi co-autor al studiului.

dr. Anda Becuţ Marinescu, director de Cercetare INCFC spune despre rezultate Barometrului de Consum Cultural pe anul 2023 că reprezintă „un cumul de factori: în multe situaţii este vorba despre lipsa de acces la infrastructura culturală, uneori absentă în localităţi. Un alt obstacol este nivelul economic. Anumite produse sunt greu de accesat din punct de vedere financiar. Pentru o familie cu venituri medii, cu doi copii, consumul cultural devine prohibitiv în anumite situaţii. Şi cel mai important factor, considerăm noi, este lipsa educaţiei culturale şi a conştientizării importanţei culturii”.

53% dintre respondenţi accesează platforme de streaming pentru a viziona filme

În ceea ce priveşte consumul de cinema în spaţiul public, 34% dintre respondenţi au mers la cinematograf cel puţin o dată în 2023, procentul fiind apropiat de cifrele premergătoare pandemiei, iar 15% au vizionat un film la cinematograf măcar o dată în ultimele 6 luni. Doar 10% pot fi consideraţi consumatori fideli de filme la cinematograf.

Aproximativ 14% dintre respondenţi au vizionat un film la un festival cel puţin o dată în ultimele 12 luni. În spaţiul privat, acasă, 53% dintre respondenţi accesează platforme de streaming pentru a viziona filme. Sub 50% din gospodăriile de la nivel naţional sunt abonate la platforme de streaming. Este de remarcat faptul că, deşi unul dintre factorii importanţi în luarea deciziei de abonare este preţul abonamentului (34%), nu acesta este însă şi cel neapărat decisiv, ci, în primul rând, UI (user interface – interfaţa de utilizare) şi/sau experienţa UX (user experience – uşurinţa de navigare) – 41% şi, (doar în această ordine), conţinutul pus la dispoziţie (catalogul de titluri) – 36%.

„Capitolul despre cinema este doar un început, pentru că noi avem la dispoziţie în general date cantitative, dar nu avem suficiente repere ca să putem analiza comparativ. Am realizat un profil cantitativ al consumatorului de cinema. Regăsim în Barometru inclusiv date privind consumul de filme acasă. Streaming-ul începe undeva la mijlocul anilor ‘70, este o combinaţie de video cu muzică. În 2005, avem prima platformă de video-streaming, YouTube şi care rămâne predominantă până astăzi. Oamenii nu prea mai merg la cinema în spaţii publice. Românii accesează platforme de streaming şi sunt abonaţi chiar şi la 2-3 platforme, deci consumul este de conţinut video narativ. Sunt consumatori preponderenţi în mediul digital. Dintr-o anumită perspectivă, putem spune că publicul s-a mutat pe canapea”, a precizat prof. univ. dr. Lucian Georgescu, cineast şi co-autor al studiului.

Studiul Barometrul de Consum Cultural 2023 se bazează pe un sondaj de opinie realizat de operatorul Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES), în perioada septembrie – octombrie 2023, pe un eşantion reprezentativ naţional pentru populaţia de 18 ani şi peste. Volumul aproximativ al eşantionului este de 1035 de persoane, cu o eroare maximă de +/-3,1%, la un nivel de încredere de 95%. Aplicarea chestionarelor s-a realizat prin metoda CATI, pe un eşantion simplu, aleatoriu, prin generarea de numere de telefon cu format valid pe teritoriul României, prin metoda RDD (Random Digit Dialing).

Alertă de nivel maxim în Filipine odată cu apropierea taifunului Usagi, al cincilea în decurs de o lună

Parlamentare2024/ Un fost europarlamentar şi un fost ministru – pe primele poziţii pe listele partidului DREPT la Bucureşti