CS Rapid București și CSM CSU Târgoviște s-au calificat, luni, în semifinalele Ligii Naționale de baschet feminin după ce au obținut victorii în deplasare.
CS Rapid București a dispus de CS Agronomia București cu 91-41, în Sala Agronomia, după ce câștigase și în Sala Rapid, cu 126-35.
Claudia Monica Cuic a fost cea mai bună de la Rapid, cu 28 de puncte, 5 recuperări, Andjela Delic a adăugat 16 p, 5 rec, Oceana Paulina Hamilton a contribuit cu 13 p, 8 rec, iar Taylor Janee Murray s-a remarcat cu 13 p, 8 rec, 3 pd.
CSM CSU Târgoviște a trecut de CS Universitatea Cluj-Napoca cu 74-66, în Sala ”Horia Demian” din Cluj-Napoca. CSM CSU Târgoviște se impusese și în primul meci al seriei, cu 71-46.
Andreona Lanay Keys a reușit 19 p, 3 rec pentru învingătoare, susținută de Gabriela Irimia, 14 p, 4 rec, Teodora Manea, 13 p, 6 rec, Bianca Nan, 11 p, 8 rec, 3 pd, Bianca Ioana Voica Nagy, 11 p, 3 rec, 3 pd.
De al ”U” s-au remarcat Beata Bara Nemeth, 16 p, 12 rec, 4 pd, și Lauryn Jaden Morris, 16 p,6 rec.
Sferturile de finală s-au desfășurat după sistemul cel mai bun din trei partide.
În semifinale, campioana ACS Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe o va înfrunta pe CSM CSU Târgoviște, iar CS Rapid București o va întâlni pe FCC Baschet UAV Arad.
AGERPRES/ (AS – editor: Mihai Țenea, editor online: Alexandru Cojocaru)


