LeBron James, superstarul Ligii profesioniste nord-americane de baschet, și fiul său Bronny James, au fost autorii primei pase decisive din istoria NBA între un tată și fiul său, informează agenția DPA.
LeBron i-a pasat lui Bronny pentru o aruncare de trei puncte, în al doilea sfert al meciului câștigat pe teren propriu de echipa lor, Los Angeles Lakers, în fața formației Brooklyn Nets (scor 116-99).
LeBron și Bronny sunt primii tată și fiu care joacă în același timp în NBA și, în plus, sunt și coechipieri.

Foto: Kirby Lee-Imagn Images / REUTERS
‘A fost cu siguranță un moment deosebit pentru noi și pentru familie’, a spus LeBron James (41 ani), cel mai prolific marcator din istoria Ligii nord-americane de baschet.
Bronny James, în vârstă de 21 de ani, a fost recrutat de Los Angeles Lakers cu ocazia Draf-tului din 2024, iar până în prezent a disputat 33 de meciuri în NBA. AGERPRES (AS/editor: Mihai Dragomir, editor online: Simona Aruştei)


