Baschet masculin: CSO Voluntari – CSM Tg. Mureş şi FC Argeş – CSM Oradea, în semifinalele Cupei României

Echipele de baschet masculin FC Argeş şi CSM Oradea vor disputa a doua semifinală din Cupa României, după ce au eliminat, joi, la Turneul F8 de la Oradea, formaţiile SCMU Craiova, respectiv SCM Timişoara. În prima semifinală se vor duela CSO Voluntari, care a eliminat deţinătoarea trofeului şi campioana U BT Cluj, şi CSM Târgu Mureş.

Joi s-au disputat ultimele două sferturi de finală din cadrul Turneului F8 de la Oradea, iar rezultatele înregistrate sunt: FC Argeş – SCMU Craiova 76-69 şi CSM Oradea – SCM Timişoara 87-56.

Cele două câştigătoare, FC Argeş şi CSM Oradea, se vor confrunta vineri, în semifinale. Tot vineri vor juca pentru un loc în finală CSO Voluntari – CSM Târgu Mureş. Cele două echipe au trecut, miercuri, de deţinătoarea trofeului şi campioana U BT Cluj (101-95), respectiv de CSM Constanţa (94-80).

Finala pentru câştigarea trofeului duminică.

În 2024, Cupa României a fost câştigată de U BT Cluj, pentru a şasea oară, după performanţele similare din 2016, 2017, 2018, 2020 şi 2023. Cu trofeul cucerit anul trecut, U BT Cluj a egalat performanţa Asesoft Ploieşti, care l-a obţinut consecutiv între anii 2004-2009, la primele şase ediţii ale Cupei României.

 

Veolia şi Mistral AI anunţă un parteneriat strategic pentru optimizarea gestionării şi monitorizării siturilor industriale responsabile de gestionarea apei, reciclarea deşeurilor şi producţia locală de energie

Tenis: Swiatek se apropie de al patrulea său titlu consecutiv la Doha