Meciurile din faza grupelor la EuroBasket2025 s-au încheiat joi seară, fiind stabilite echipele calificate în optimile de finală. Primele meciuri din această fază vor avea loc sâmbătă. Spania, campioana europeană en-titre, nu a trecut de grupe.
În urma disputării partidelor din cele patru grupe a câte şase echipe, în optimile de finală s-au calificat: Turcia, Serbia, Letonia, Portugalia (grupa A), Germania, Lituania, Finlanda, Suedia (B), Grecia, Italia, Bosnia şi Herţegovina, Georgia (C) şi Franţa, Polonia, Slovenia, Israel (D).
Doar două echipe sunt neînvinse până în optimi: Turcia şi campioana mondială Germania.
Optimile de finală debutează sâmbătă, iar programul meciurilor este următorul: Turcia – Suedia, Germania – Portugalia, Lituania – Letonia, Serbia – Finlanda. Duminică se vor disputa partidele dintre Polonia – Bosnia şi Herţegovina, Franţa – Georgia, Italia – Slovenia şi Grecia – Israel.
Câştigătoarele se califică în sferturi, cu meciuri programate în 9-10 septembrie. În 12 septembrie vor avea loc semifinalele, iar două zile mai târziu partidele pentru medaliile EuroBasket 2025, competiţie aflată la cea de-a 42-a ediţie.
La ultima ediţie, titlul european a revenit Spaniei, care a trecut în finală de Franţa (88-76), în timp ce medalia de bronz a revenit Germaniei, în urma finalei mici cu Polonia.
Naţionala României a trecut de primele două tururi din precalificările EuroBasket 2025, însă a fost eliminată în turul III, în care a încheiat pe locul 2 grupa I, în condiţiile în care doar prima clasată (Slovacia) se califica în preliminarii.