Baschet masculin: Încă două multiple campioane, Serbia şi Franţa, eliminate la EuroBasket2025; Programul sferturilor

Știri de azi | Baschet masculin: Încă două multiple campioane, Serbia şi Franţa, eliminate la EuroBasket2025; Programul sferturilor - Știri de azi |
#image_title

După Spania, deţinătoarea titlului european, alte două multiple campioane au fost eliminate din cursa pentru medalii la EuroBasket2025 – Serbia şi Franţa. Duminică seară s-au încheiat meciurile din optimi, iar rezultatele au stabilit programul sferturilor de finală, de marţi şi miercuri.

Rezultatele partidelor din optimi, derulate sâmbătă şi duminică, sunt: Turcia – Suedia 85-79, Germania – Portugalia 85-58, Lituania – Letonia 88-79, Serbia – Finlanda 86-92, Polonia – Bosnia 80-72 şi Herţegovina, Franţa – Georgia 70-80, Italia – Slovenia 77-84 şi Grecia – Israel 84-79.

Din faza grupelor nu a trecut mai departe campioana europeană en-titre, Spania, în timp ce vicecampioana olimpică Franţa şi Serbia au fost eliminate în optimi.

Sferturile de finală vor avea loc marţi, între Lituania – Grecia şi Turcia – Polonia, respectiv miercuri, între Germania – Slovenia şi Finlanda – Georgia. Înaintea acestor confruntări, starul din NBA Luka Doncic (Slovenia) conduce clasamentul marcatorilor, cu o medie de 32,4 puncte/meci în 33,9 minute jucate pe meci.

În 12 septembrie vor avea loc semifinalele, iar două zile mai târziu partidele pentru medaliile EuroBasket 2025, competiţie aflată la cea de-a 42-a ediţie.

La ultima ediţie, titlul european a revenit Spaniei, care a trecut în finală de Franţa (88-76), în timp ce medalia de bronz a revenit Germaniei, în urma finalei mici cu Polonia.

Naţionala României a trecut de primele două tururi din precalificările EuroBasket 2025, însă a fost eliminată în turul III, în care a încheiat pe locul 2 grupa I, în condiţiile în care doar prima clasată (Slovacia) se califica în preliminarii.

 

 

Știri de azi | Suceava – Trei pietoni, între care doi copii, au ajuns la spital, luni dimineaţă, după ce au fost loviţi de un autoturism al cărui şofer a pierdut controlul direcţiei - Știri de azi |

Suceava – Trei pietoni, între care doi copii, au ajuns la spital, luni dimineaţă, după ce au fost loviţi de un autoturism al cărui şofer a pierdut controlul direcţiei

Știri de azi | Cod galben de instabilitate atmosferică în cursul zilei de luni, în nordul Crişanei, Maramureş, vestul Transilvaniei şi local la munte – HARTA - Știri de azi |

Cod galben de instabilitate atmosferică în cursul zilei de luni, în nordul Crişanei, Maramureş, vestul Transilvaniei şi local la munte – HARTA