Echipele SCMU Craiova, Steaua Bucureşti, CSM Tg. Mureş şi Dinamo Bucureşti s-au calificat, marţi, la Turneul Final 8 al Cupei României, în urma meciurilor retur din optimile competiţiei.
Marţi s-au disputat partidele retur din optimile Cupei României, iar rezultatele înregistrate sunt: Dinamo Bucureşti – Rapid Bucureşti 101-85, după prelungiri (73-83 în tur), Steaua Bucureşti – Corona Braşov 59-66 (92-83), FC Argeş Piteşti – SCMU Craiova 82-91, după prelungiri (95-92) şi CSM Tg. Mureş – CSU Sibiu 105-85 (96-97).
În consecinţă, în sferturile de finală s-au calificat formaţiile Dinamo Bucureşti, Steaua Bucureşti, SCMU Craiova şi CSM Tg. Mureş.
Din această fază intră în competiţie şi echipele calificate direct, adică U BT Cluj, CSM Oradea, CSO Voluntari şi CS Vâlcea.
Turneul final al Cupei României va avea loc în februarie 2026, la Oradea.
Deţinătoarea trofeului este CSO Voluntari, care a învins în finală vicecampioana CSM Oradea, scor 93-83. CSM Oradea a pierdut a opta finală de Cupa României, în timp ce formaţia CSO Voluntari a câştigat al treilea trofeu în 2025, după cele din 2021 şi 2022.
În 2024, Cupa României a fost câştigată de U BT Cluj, pentru a şasea oară, după performanţele similare din 2016, 2017, 2018, 2020 şi 2023. U BT Cluj a egalat astfel performanţa Asesoft Ploieşti, care a obţinut trofeul consecutiv între anii 2004-2009. Baschetul clujean mai are trofeul din 1995, cu Universitatea. Pe podiumul trofeelor cucerite se mai află Dinamo Bucureşti, cu 4 (1967-1969, 1980).


