Baschet masculin: Young rămâne la vicecampioana CSM Oradea, Williams semneză în Franţa

#image_title

Vicecampioana CSM Oradea a anunţat, luni, prelungirea contractului cu pivotul american Kalif Young. Pe de altă parte, un alt american, Travante Williams, va continua în Franţa, la Le Mans Sarthe.

Kalif Young (pivot, 2.08 metri, 28 de ani) a încheiat sezonul cu o medie de 8.9 puncte şi 6.8 recuperări pe meci.

La rândul său, Travante Williams (31 de ani) este o pierdere pentru vicecampioană, în condiţiile în care jucătorul a bifat stagiunea trecută o medie de 11.5 puncte, 4.2 recuperări şi 1.9 pase decisive.

Până în prezent, vicecampioana din 2025 a anunţat semnarea unor noi contracte cu antrenorul Cristi Achim, căpitanul Bobe Nicolescu, jucătorii Luca Năstruţ şi Kris Richard, precum şi un transfer important, al fundaşului american Jaizec Lottie, de la Hamburg Towers, cu care a evoluat stagiunea trecută în BKT EuroCup.

Din lot a mai plecat un alt jucător de bază, Donatas Tarolis, care a semnat cu Neptunas Klaipeda în ţara natală, urmând a evolua în BKT EuroCup, chiar în grupa campioanei U BT Cluj.

Antrenorul Cristi Achim intră în al 17-lea sezon la CSM Oradea, fiind cel mai longeviv tehnician pe banca aceleiaşi echipe din baschetul românesc.

CSM Oradea va juca în sezonul 2025-2026 şi în preliminariile Ligii Campionilor, iar dacă va rata grupele va continua în grupele FIBA Europe Cup.

Turneul 2 de calificare Basketball Champions League se va desfăşura între 23-28 septembrie, iar meciurile din sezonul regulat vor debuta în 7 octombrie.

 

Intervenţie a jandarmilor montani pentru salvarea unei turiste accidentate în zona Bozioru, din judeţul Buzău

Franța, în vizorul economiștilor: Nobelii cer taxarea miliardarilor