Echipa Cleveland Cavaliers, revelaţia actualei ediţii a campionatului profesionist nord-american de baschet, a învins pe propriul parchet, cu scorul de 124-101, formaţia Milwaukee Bucks, proaspăta câştigătoare a Cupei NBA, într-un meci din sezonul regulat disputat vineri seara.
Donovan Mitchell a fost cel mai prolific jucător al gazdelor, cu 27 de puncte, 6 assist-uri şi 4 recuperări, în timp ce Darius Garland a contribuit la rândul său cu 16 puncte la acest succes.
De la Bucks, singurul remarcat a fost starul grec Giannis Antetokounmpo, autorul a 33 de puncte şi 14 recuperări.
Aceasta este a 24-a victorie în 28 de meciuri pentru Cavaliers, ocupanta primului loc în clasamentul Conferinţei de Est a NBA, în care Milwaukee Bucks ocupă poziţia a cincea (14 victorii, 12 înfrângeri).
Rezultate:
Miami Heat – Oklahoma City Thunder 97-104
Cleveland Cavaliers – Milwaukee Bucks 124-101
Philadelphia 76ers – Charlotte Hornets 108-98
AGERPRES (AS/editor: Mihai Dragomir, editor online: Gabriela Badea)