Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, duminică, despre redimensionarea trupelor SUA, în ţara noastră, că nu crede că este un semnal care vizează lipsa de interes pentru România iar americanii trebuie să aibă în vedere că, atunci când le-a fost greu, aşa cum am putut noi, ne-am dus după ei şi în Afganistan şi în Irak.
Fostul preşedinte Traian Băsescu a fost întrebat despre redimensionarea trupelor SUA pe teritoriul ţării noastre.
”Nu cred că este un semnal care vizează lipsa de interes pentru România, şi o să vă spun şi de ce. Ultimul Summit NATO la care eu am participat a fost summitul NATO din Ţara Galilor, din 2014. Atunci s-a stabilit ca NATO să-şi prepoziţioneze o tehnică de luptă pe Flancul estic. Deci, nu neapărat soldaţi să ai tot timpul, ci să ai tehnica de luptă aici şi când e nevoie îi aduci cu avioanele militare şi au tehnica de luptă. Eu cred că acest program s-a derulat din 2014 până acum. În plus, noi avem, prin acte normative, o singură bază permanentă, cea de la Deveselu. Celelalte sunt baze de antrenament, Cap Midia, Babadag, Smârdan în judeţul Galaţi, Cincu în munţii Făgăraşului, sunt baze de antrenament unde vin militari şi americani, şi francezi şi belgieni, ne antrenăm şi plecăm. Sau baze logistice şi acestea sunt Mihail Kogălniceanu şi Portul Constanţa. Aşa sunt definite în documentele pe care le avem”, a declarat Traian Băsescu, la TVR INFO.
El a precizat că faptul că prin rotaţie militari americani vin în aceste baze logistice nu înseamnă că ei sunt permanent detaşaţi în România, ci sunt prin rotaţie.
”Americanii trebuie să aibă în vedere că, atunci când le-a fost greu, aşa cum am putut noi, ne-am dus după ei şi în Afganistan şi în Irak. Iar în Irak a fost aproape dramatic că ne-am dus, pentru că, cel puţin noi ştiam că nu-i adevărat că ar fi arme chimice depozitate de Saddam Hussein şi nici arme nucleare, dar, mă rog, am fost buni parteneri”, a spus Băsescu. Întrebat dacă se mai poate întoarce oare această decizie luată la Pentagon, el a arătat că depinde de rotaţia forţelor.
”America e foarte puţin predictibilă în momentul de faţă. Uitaţi-vă că acum câteva zile voia să sprijine Ucraina, astăzi a anunţat că nu mai vinde nimic pentru Ucraina. Deci trebuie să ne bazăm pe ce poate Europa”, a precizat Băsescu.
”Am văzut o declaraţie a unui avocat american că nu înţelege de ce Europa e aşa speriată, e terorizată de ruşi. Păi să-i spunem domnului avocat Bob Amsterdam, aşa se numea, că Europa este terorizată nu că n-ar putea să învingă armata rusă, ci este terorizată pentru că a lăsat ca arsenalul nuclear să-l dezvolte Statele Unite, iar acum Statele Unite au devenit nesigure în relaţia cu Europa, în timp ce cel care ne-ar putea invada, ruşii, n-or să accepte niciodată să piardă. Decât să piardă, vor introduce în jocul războiului arma nucleară. De asta suntem îngrijoraţi. Nu că n-am face faţă unui război clasic cu Federaţia Rusă”, a completat el.
Traian Băsescu a mai subliniat că el de la bun început a spus că obiectivul lui Putin e „Novorossiya”. ” Novorossiya este sudul Ucrainei, cu Dombasul, Lugansk, Zaporojie, Odessa şi Braţul Chilia. Deci eu nu cred că se opreşte Putin, până când nu atinge obiectivul”, a afirmat el.


