Bătută până la moarte de soțul fost politician. Alina Gorghiu, reacție fulgerătoare: ‘Ţine de tăcerea vinovată, de nepedepsire, de nepăsare’

#image_title

Fostul ministru al Justiției, Alina Gorghiu, a lansat un mesaj dur după uciderea unei femei din județul Brăila de către soțul său, un fost consilier local. Crima a avut loc vineri, în localitatea Scorțaru Vechi, comuna Tudor Vladimirescu, iar detaliile anchetei sunt cutremurătoare: femeia a fost lovită cu pumnii, picioarele și cu un picior de scaun, până când a murit din cauza leziunilor.

”Vineri ea a fost ucisă în bătaie. De soţul ei. Un fost consilier local din comuna Tudor Vladimirescu, judeţul Brăila, este arestat, fiind suspectat că şi-ar fi ucis vineri soţia în bătaie. Incidentul a avut loc în satul Scorţaru Vechi, iar victimei îi erau cauzate leziuni grave, în urma cărora a decedat. Condiţia femeii în societate trebuie să ne dea de gândit!”, a arătat Alina Gorghiu, duminică, într-o postare pe Facebook.

Ea a adăugat că violenţa împotriva femeilor nu ţine de educaţie, poziţie socială sau culoare politică.

”Ţine de tăcerea vinovată, de nepedepsire, de nepăsarea celor din jur şi de un sistem care nu protejează suficient. În România, o femeie este ucisă de partenerul ei la fiecare 6 zile. Acest text este despre toate femeile care trăiesc în frică. Despre cele care nu sunt ascultate. Despre cele care strigă în gând: «Ajută-mă». Dacă ştii pe cineva care trece prin aşa ceva, nu ignora. Nu judeca. Nu amâna. Apelează 112. Un apel poate însemna o viaţă salvată”, a scris Gorghiu.

Ministrul a subliniat că violența domestică nu ține de educație, statut social sau culoare politică, ci „de tăcerea vinovată, de nepedepsire, de nepăsarea celor din jur și de un sistem care nu protejează suficient”.

Potrivit datelor oficiale, în România, o femeie este ucisă de partenerul său la fiecare 6 zile.

Detaliile anchetei:

Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila a deschis un dosar penal pentru omor în context de violență domestică, după ce un apel la 112 a anunțat că o femeie a fost găsită decedată în propria locuință, la câteva zile după ce fusese agresată. Agresorul, identificat ca D.D., este soțul victimei, D.A., și a fost reținut sâmbătă, fiind arestat preventiv duminică.

În noaptea de 27 spre 28 iunie, în intervalul 18:00 – 00:56, bărbatul ar fi lovit-o repetat cu o forță extremă, cu pumnii, picioarele și un obiect dur – probabil un picior de scaun cu margini ascuțite – în cap, torace și membre, provocându-i multiple traumatisme, coaste rupte și leziuni ce i-au cauzat moartea.

FOTO Călin Georgescu, apariție surpriză la biserica unde s-a cununat fiica lui Gheorghe Hagi

Netanyahu dezvăluie ce oportunități pentru Israel a creat războiul de 12 zile cu Iranul