Totuşi, o accelerare a vânzărilor de active în dolari din aprilie, pe fondul politicilor economice haotice din SUA, a oferit o oportunitate pentru moneda unică, a afirmat preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, cu condiţia ca zona euro să continue măsurile cheie de integrare, inclusiv împrumuturile comune.
Numai în 2024, dolarul a pierdut două puncte procentuale din cota sa în rezervele valutare globale. În timp ce euro a avut câştiguri reduse, principalii câştigători au fost yenul japonez şi dolarul canadian, conform BCE.
Deşi dolarul încă avea 58% din cota de piaţă a rezervelor valutare globale la finalul anului trecut, în ultimul deceniu s-a înregistrat un declin de 10 puncte procentuale, în timp ce ponderea euro s-a menţinut stabilă, sub 20%.
Un alt mare câştigător în 2024 a fost aurul, băncile centrale majorându-şi deţinerile de aur cu peste 1.000 tone, un ritm record şi dublu faţă de nivelul mediu anual din deceniul precedent. „Datele studiului sugerează că două treimi din băncile centrale au investit în aur în scopul diversificării, în timp ce două cincimi ca protecţie faţă de riscurile geopolitice”, se arată în raport.
Când toate rezervele valutare sunt puse împreună, aurul este responsabil pentru 20%, şi euro pentru 16%, susţine BCE.
Economiştii Olivier Blanchard şi Angel Ubide au propus recent ca ţările europene să creeze surse separate de venit pentru achitarea obligaţiunilor comune „albastre” şi a celor naţionale „roşii”.
„Condiţiile din prezent sunt mult mai favorabile, în special ţinând dacă dimensiunea emiterilor de obligaţiuni „albastre” trebuie calibrată într-o manieră prudentă, a afirmat miercuri economistul şef al BCE, Philip Lane. El a relansat propria sa propunere pentru obligaţiuni sintetice ale zonei euro, un portofoliu de diferite bonduri guvernamentale vândute în tranşe.
Dar sistemul bancar european este de asemenea fragmentat şi nu există o uniune a pieţelor de capital cu reglementări armonizate şi bănci mari, cu operaţiuni transfrontaliere. Mai mult, regiunea nu dispune de capacităţi de apărare pentru furnizarea tipului de garanţii de apărare cerut de gestionarii de active.