Bebeluş de doar o oră, în stare critică, transferat de la Galaţi la Bucureşti, cu un elicopter SMURD

Un bebeluş în vârstă de doar o oră, în stare critică, a fost transferat, duminică, de la Galaţi la Bucureşti, cu un elicopter SMURD.

”Bebeluş în vârstă de doar o oră, transferat de urgenţă de la Galaţi la Iaşi cu un elicopter SMURD. Astăzi, 28 iulie a.c., elicopterul SMURD Galaţi a fost solicitat să intervină pentru transferul unui bebeluş aflat în stare critică, de la Galaţi la Iaşi”, a transmis, duminică, Inspectoratul General de Aviaţie al MAI.

Sursa citată a precizat că bebeluşul a fost diagnosticat cu ischemie acută de membru superior, fiind necesar transferul acestuia, de urgenţă, la un spital din Iaşi.

”Echipajul elicopterului a preluat bebeluşul de la Galaţi şi l-a transferat, în mai puţin de o oră, la Iaşi, unde a fost predat în grija medicilor, pentru continuarea investigaţiilor medicale şi administrarea tratamentului necesar”, a mai transmis sursa citată.

Pe tot parcursul zborului, bebeluşul a fost monitorizat şi asistat de o echipă medicală asigurată de UPU-SMURD Galaţi.

 

 

JO de la Paris: Bernadette Szocs, cu ochii în lacrimi după eliminarea de la dublu mixt – “Îmi pare rău că i-am dezamăgit pe români!”

UPDATE – Maşină împotmolită în nisip, pe o plajă din localitatea 23 August / Vehiculul derapează în repetate rânduri / ”Jupân de jupân! Dă-i, tată, dă-i!”, spun cei care urmăresc ce se întâmplă / Şoferul, amendat cu 10.000 de lei – VIDEO