Călin Georgescu şi-a depus vineri candidatura la alegerile prezidenţiale, din postura de independent, la Biroul Electoral Central (BEC).
În decurs de numai câteva ore, au fost depuse mai multe contestaţii privindu-l pe Călin Georgescu, atât la BEC, cât şi la CCR. O zi mai târziu, sâmbătă, CCR s-a reunit şi a respins cu unanimitate de voturi cele două contestaţii car îl vizau pe Georgescu.
În şedinţ de ieri, judecătorii CCR nu au luat în discuţie dacă Georgescu e sau nu eligibil pentru funcţia prezidenţială. Doar au constatat că au fost depuse prea devreme contestaţiile.
„Curtea nu a intrat pe fondul problemei, a analizat doar chestiunile procedurale. Decizia nu e nici măcar o victorie de etapă pentru Călin Georgescu, ci arată că cei care au depus contestaţiile s-au grăbit. Trebuiau să aştepte decizia BEC”, explică surse din CCR pentru News.ro.
Legea pentru alegerea preşedintelui României (370/2004) arată, la articolul 29, că BEC trebuie să anunţe înregistrarea sau respingerea candidaturii oricărui competitor politic. În cât timp? În termen ”de cel mult 48” de ore de la depunerea candidaturii.
Abia decizia BEC, indiferent dacă e favorabilă sau defavorabilă unui candidat, poate fi contestată la CCR, în termen de 24 de ore.
Potrivit legii, BEC trebuie să decidă, în termen de 48 de ore, deci până duminică seară, dacă acceptă sau respinge candidatura politicianului suveranist. BEC se va reuni duminică la ora 18.00 pentru a pronunţa o decizie în cazul Georgescu, susţin surse politice.
BEC e o instituţie electorală compusă din judecători şi din reprezentanţi ai partidelor politice. Până sâmbătă seară, BEC primise peste 1.000 de sesizări şi contestaţii privind candidatura lui Călin Georgescu.
Decizia BEC de duminică-seară poate fi contestată la CCR până la finalul zilei de luni. Aşadar, cei care au depus contestaţii direct la CCR au sărit o etapă procedurală: decizia BEC. Conform legii, ar fi trebuit să aştepte până luni.
Decizia BEC, indiferent dacă va fi sau nu favorabilă lui Călin Georgescu, va fi atacată la CCR. În cazul în care BEC va permite candidatura lui Georgescu, vor contesta cei care au făcut-o deja vineri sau alte persoane.
Dacă BEC îl va scoate din cursă pe Georgescu, decizia va fi contestată de Călin Georgescu însuşi. Prin urmare, CCR va analiza noi contestaţii în cazul Georgescu.
Însă, de această dată, CCR nu va bifa doar un control de procedură, ci va intra pe fondul problemei, cum s-a întâmplat, spre exemplu, în toamna anului trecut, când CCR a respins candidatura Dianei Şoşoacă, pe motiv că ”îndeamnă la schimbarea fundamentelor democratice ale statului şi la încălcarea ordinii constituţionale”. Potrivit legii, CCR soluţionează contestaţiile în termen ”de cel mult două zile de la înregistrare”.
Aşadar, cel târziu la finalul zilei de miercuri Călin Georgescu va afla dacă poate sau nu să candideze la alegerile prezidenţiale din luna mai. Şi nu doar Călin Georgescu.
Procedura este identică şi pentru Nicuşor Dan, un alt politician care şi-a depus vineri candidatura pentru Cotroceni. Chiar dacă până acum n-au apărut contestaţii care să-l vizeze pe Nicuşor Dan, termenul-limită este finalul zilei de luni.