Un emisar al lui Donald Trump în vizită în Belarus a anunţat sâmbătă ridicarea sancţiunilor americane asupra potasei produse de această ţară apropiată Rusiei, însă nu a precizat ce va da la schimb liderul autoritar belarus Aleksandr Lukaşenko. Imediat după aceea, însă, mai multe mass-media oficiale din Belarus şi ONG-uri au anunţat eliberarea a 123 de deţinuţi politici, printre care laureatul Premiului Nobel pentru Pace Ales Bialiaţki şi opozanta Maria Kolesnikova, relatează AFP.
„Conform instrucţiunilor preşedintelui Trump, noi, Statele Unite, vom ridica sancţiunile asupra potasei”, a declarat John Coale într-un videoclip publicat pe Telegram de contul Poul Pervogo, afiliat preşedinţiei belaruse. În acel moment, el nu a dat detalii despre amploarea acestei măsuri şi nu a indicat ce ar oferi autorităţile belaruse în schimb.
Belarusul este un important producător de potasă, utilizată în special în fabricarea îngrăşămintelor. Însă acest sector şi alte sectoare ale economiei ţării sunt supuse unor sancţiuni severe din partea Statelor Unite şi a Uniunii Europene din cauza represiunilor împotriva opoziţiei din Belarus şi a sprijinului acordat de Minsk invaziei ruseşti din Ucraina, lansată în 2022.
În ultimele luni, Donald Trump a îndemnat Belarusul să elibereze în special sutele de deţinuţi politici din ţară, iar preşedintele belarus, Aleksandr Lukaşenko, la putere de peste 30 de ani, a graţiat zeci de persoane. În schimb, Washingtonul a ridicat deja parţial sancţiunile împotriva companiei aeriene belaruse Belavia, permiţându-i să întreţină şi să cumpere piese pentru flota sa, care include avioane Boeing.
Emisarul american John Coale a afirmat sâmbătă că apropierea dintre Aleksandr Lukaşenko şi omologul său rus Vladimir Putin ar putea fi utilă în dificila mediere americană în curs pentru a încerca să pună capăt războiului dintre Kiev şi Moscova. „Preşedintele dumneavoastră (Lukaşenko, NDLR) are o lungă istorie cu preşedintele Putin şi are capacitatea de a-l sfătui. Este foarte util în această situaţie”, a declarat Coale, citat de agenţia de presă de stat belarusă Belta.
Aleksandr Lukaşenko, în vârstă de 71 de ani, a înăbuşit mai multe mişcări de protest, dintre care cea mai importantă, în 2020 şi 2021, l-a slăbit serios, determinându-l să ceară ajutorul lui Vladimir Putin. De atunci, Minskul este mult mai dependent de Rusia, în timp ce anterior Aleksandr Lukaşenko încercase să găsească un echilibru în relaţiile sale cu Kremlinul şi Occidentul.


