Belgia își trimite deținuții în Kosovo pentru a rezolva supraaglomerarea penitenciarelor

„Ne inspirăm din modelul Danemarcei, care intenţionează să trimită deţinuţi într-o închisoare renovată din Kosovo începând cu 2027. Aceasta este o cale pe care o explorăm, iar contacte iniţiale au fost demarate la faţa locului”, a declarat titulara belgiană a portofoliului Justiţiei pentru publicaţia franceză Le Soir.

Noul guvern de coaliţie condus de naţionalistul flamand De Wever a acordat Ministerului Justiţiei un buget suplimentar de 150 de milioane de euro în 2025 pentru a face faţă diferitelor probleme cu care se confruntă sistemul de justiţie, inclusiv supraaglomerarea închisorilor şi deficitul de personal.

Belgia, o ţară cu un raport de deţinuţi la populaţie superior altor state europene, are aproximativ 11.000 de locuri în penitenciare, dar numărul deţinuţilor este de circa 13.000 şi alţi aproximativ 4.000 de condamnaţi la pedepse de sub trei ani de închisoare încă aşteaptă să fie transferaţi în penitenciare. Belgia a închiriat anul trecut locuri în penitenciarele olandeze, care sunt deja ocupate.

Totuşi, Annelies Verlinden a subliniat că este nevoie de „realism”, întrucât implementarea acestei soluţii nu implică doar închirierea unor spaţii, ci necesită „resurse, infrastructură, personal şi o abordare integrală, în special cu privire la ceea ce se întâmplă cu deţinuţii străini după ispăşirea pedepselor”.

Şi Austria a anunţat anul trecut că doreşte ca infractorii extracomunitari condamnaţi în această ţară să-şi execute pedepsele în Kosovo, măsură inspirată dintr-un astfel de acord încheiat de Danemarca.

Kosovo a acceptat în 2021 să închirieze Danemarcei 300 de celule de penitenciar în schimbul unei plăţi anuale de 15 milioane de euro şi a unei finanţări daneze pentru proiecte de energie verde.

În acele celule vor fi deţinuţi – după finalizarea tuturor procedurilor legale – delincvenţi condamnaţi în Danemarca ce nu provin din ţări membre ale UE. Acestor deţinuţi le vor fi aplicate legile daneze în perioada de încarcerare în Kosovo.

Franța respinge în masă cererile de viză din Rusia pentru a împiedica infiltrarea spionilor

Franţa: Campioana din 2012, Montpellier, a retrogradat în Ligue 2