Benjamin Mendy revendică de la Manchester City salarii neplătite în valoare de 10 milioane de lire sterline

Benjamin Mendy a dat în judecată pe Manchester City pentru salarii neplătite în valoare de 10 milioane de lire sterline.

Fundaşul francez Benjamin Mendy (30 de ani) a dat în judecată clubul englez Manchester City pentru salarii neplătite între momentul arestării jucătorului şi sfârşitul contractului său.

Între arestarea sa din august 2021 pentru viol, acuzaţii pentru care a fost achitat doi ani mai târziu, şi încheierea contractului în 2023, Benjamin Mendy nu a fost plătit de Manchester City. El se întoarce acum împotriva fostului său club de la care cere salarii neplătite în valoare de 10 milioane de lire sterline, potrivit celor de la The Telegraph.

Internaţionalul francez a însoţit depunerea unei plângeri împotriva lui City cu o declaraţie scrisă în care spune că nu a fost susţinut de angajatorul său. Mai presus de toate, susţine că mai mulţi dintre colegii săi de atunci au participat la petrecerile pe care le-a organizat în perioada pandemiei de Covid şi că, la fel ca el, au consumat alcool şi au avut relaţii sexuale cu femei. „Asta nu îmi scuză comportamentul, dar este nedrept că Manchester City m-a izolat aşa. Diferenţa dintre mine şi ceilalţi jucători de la club este că am fost acuzat pe nedrept de viol şi umilit public”, a spus Mendy.

 

Praga interzice tururile turistice prin pub-uri

Premierul Ciolacu intervine în scandalul din Capitală: ‘Într-o democrație consolidată, dreptatea nu se face cu buldozerul’