Bihor: Două persoane au murit după prăbușirea unei motoparapante la Olosig

Două persoane, un bărbat și o femeie, au decedat duminică seară după ce motoparapanta în care se aflau s-a prăbușit pe un câmp din localitatea Olosig, județul Bihor.

Potrivit Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bihor, apelul la 112 a fost primit în jurul orei 18:55, anunțând că o parapantă cu motor, în care se aflau două persoane, s-a prăbușit în afara localității.

La fața locului au fost mobilizate de urgență două echipaje de pompieri din cadrul Stației Săcueni, cu o autospecială de intervenție și ambulanța SMURD, echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD Oradea și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.

La sosirea echipajelor de intervenție, cele două victime se aflau în afara aparatului de zbor și erau în stop cardio-respirator. Salvatorii au început imediat manevrele de resuscitare.

Conform Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, cele două persoane au fost identificate ca fiind un bărbat de 53 de ani, din municipiul Marghita, și o tânără de 20 de ani, din comuna Chișlaz.

Decesul acestora a fost declarat la fața locului.

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săcueni, împreună cu specialiști criminaliști și polițiști ai Serviciului Județean al Poliției Transporturi Bihor, au efectuat cercetări la locul incidentului.

Ancheta este continuată de polițiștii Serviciului Județean al Poliției Transporturi Bihor, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, pentru stabilirea exactă a cauzei și a împrejurărilor producerii tragediei.

Cauza exactă a deceselor urmează să fie stabilită în urma necropsiei.

Motreanu: PSD să spună dacă propune introducerea de taxe; oficializează colaborarea parlamentară cu AUR, SOS și POT

#AnulNadia Corina Ungureanu (CS Petrolul Ploiești): Ambiția noastră este să ajungem în primul pluton al cluburilor