O poliţistă din Bihor a fost trimisă în judecată pentru mai multe infracţiuni, printre care luare de mită, deoarece a intervenit într-un dosar în care un cetăţean brazilian era cercetat pentru viol asupra unui minor. Femeia a primit bani, un parfum, fructe şi i-a fost promisă o vacanţă în Brazilia, iar în schimbul acestor bunuri a încercat să îl determine pe minor să spună că nu a fost agresat sexual, l-a învăţat ce să povesteacă la expertiza psihologică şi a divulgat avocatei brazilianului mai multe mesaje din telefonul clientului său.
Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au anunţat, joi, că procurorii dispus trimiterea în judecată a Narcisei Ioana Paşca, agent şef adjunct de poliţie în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor – Poliţia Municipiului Beiuş – Secţia 2 Rurală, pentru comiterea infracţiunilor de luare de mită, favorizarea făptuitorului, influenţarea declaraţiilor în formă continuată, divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice.
De asemenea, au mai fost trimişi în judecată un cetăţean român de 41 de ani, pentru dare de mită şi un cetăţean brazilian, 63 de ani, pentru dare de mită.
Anchetatorii au stabilit că, în perioada 18 octombrie 2023 – 6 decembrie 2023, Narcisa Ioana Paşca a pretins sau primit de la cetăţenul român, care se afla în relaţii apropiate cu cel brazilian, cercetat într-un dosar instrumentat de poliţistă, mai multe bunuri.
Astfel, Narcisa Ioana Paşca a pretins suma de 3.500 de euro ca împrumut şi cetăţeanul român i-a răspusn că îi poate da numai 2.000 de euro, a mai primit un parfum de 1.000 de lei, 250 de euro, mai multe lădiţe de căpşuni, zmeură şi afine.
”Foloasele fiind primite sau pretinse în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, şi anume că aceasta, în calitatea sa de organ de cercetare penală ce instrumenta dosarul penal cu nr……. al Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş, în care se efectuau cercetări (iniţial în stare de arest, ulterior sub control judiciar) faţă de inculpatul F.A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol în formă continuată asupra unui minor, să îşi exercite atribuţiile de serviciu în aşa fel încât să îngreuneze/zădărnicească tragerea la răspundere penală a inculpatului F.A. în acel dosar, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită”, au precizat procurorii.
De asemenea, Narcisa Ioana Paşca ea a mai acceptat ca bărbatul de 63 de ani să îi organizeze un sejur în Brazilia după finalizarea acestui dosar.
Pentru a-l ajuta pe bărbat, poliţista l-a determinat pe minorul care era parte vătămată în dosar să nu declare, în cadrul expertizei psihologice, că ar fi fost agresat sexual de cetăţeanul brazilian, ci să expună versiunea acestuia, că i-ar fi cerut să îi facă doar masaj.
”Acest fapt a condus la deturnarea concluziilor expertizei psihologice (experta a concluzionat că minorul nu a spus adevărul când a relatat organelor de cercetare penală că ar fi fost victima unor fapte de viol), probă care apoi a fost invocată de avocaţii inculpatului F.A. în fundamentarea unei cereri de revocare a măsurii arestului preventiv, ulterior admisă în parte de Tribunalul Bihor la data de 27.11.2023, fiind dispusă înlocuirea arestului preventiv cu măsura controlului judiciar”, au mai precizat procurorii.
Anchetatorii au mai menţionat că Narcisa Ioana Paşca a mers la locuinţa minorului cu două plase de alimente, în care se aflau ulei, făină, zahăr, ouă, dulciuri, pentru a-l determina să îşi retragă declaraţiile iniţiale şi să afirme că nu a fost abuzat sexual de cetăţeanul brazilian.
”După care, în baza aceleiaşi rezoluţiuni infracţionale, la data de 12.04.2024, a îndemnat-o pe T.V. să-l determine pe fiul ei să dea o nouă declaraţie în dosar din care să rezulte că F.A. nu l-a violat, deoarece doar într-o astfel de ipoteză, acesta va putea să-l răsplătească financiar”, a mai transmis sursa citată.
O altă faptă pentru care Narcisa Ioana Paşca a fost trimisă în judecată a reprezentat-o divulgarea de informaţii către avocata brazilianului.
”În cursul lunii noiembrie 2023, a sunat-o pe WhatsApp pe avocata C, apărător ales al inculpatului F.A., căreia i-a divulgat conţinutul mai multor mesaje identificate în telefonul lui F.A., legate de viaţa intimă a acestuia, în timp ce efectua analiza datelor informatice rezultate în urma percheziţiei informatice (în baza solicitării procurorului de caz), în afara cadrului legal reglementat de dispoziţiile art. 94 C.proc.pen”, au mai afirmat anchetatorii.
Totodată, ea i-a divulgat şi cetăţeanului român mai multe mesaje denigratoare la adresa sa găsite în telefonul brazilianului.
Dosarul a fost trimis spre soluţionare Tribunalului Bihor.