Bihor: Un bărbat a fost arestat preventiv după ce a spânzurat un câine şi i-a aruncat trupul pe malul Crişului Pietros

#image_title

Un bărbat a fost arestat preventiv, în judeţul Bihor, după ce spânzurat un câine de talie medie şi a apoi a mers pe malul Crişului Pietros, în zona numită Zăvoaie, pentru a arunca trupul animalului.

 

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş au anunţat că un bărbat este cercetat pentru comiterea infracţiunii de ucidere a animalelor, cu intenţie, fără drept. 
”În fapt, s-a reţinut că, în data de 20.07.2025, în jurul orei 18:00, inculpatul X a ucis prin spânzurare cu o sfoară confecţionată din plastic de culoare albastră, un câine de rasă comună, sex mascul, culoare maro cu negru, talie medie, aruncând cadavrul animalului pe malul Crişului Pietros din zona denumită în mod popular Zăvoaie, de pe raza localităţii Poienii de Jos, comuna Bunteşti, judeţul Bihor”, au afirmat procurorii.

El a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind prezentat Judecătoriei Beiuş, care a decis arestarea sa preventivă.

Opt răniţi în Israel, într-un atac cu o maşină într-o staţie de autobuz la Kfar Yona, la nord de Tel Aviv. Şoferul, care a fugit după atac, căutat de poliţie. Vehiculul, găsit abandonat

Javier „Chicharito” Hernandez, sancţionat de federaţia mexicană pentru comentarii sexiste