Bihor: Un bărbat acuzat că şi-a spânzurat câinele de un copac a fost reţinut pentru uciderea animalelor cu intenţie

Un bărbat de 38 de ani, din comuna Dobrin, judeţul Sălaj, acuzat că şi-a spânzurat câinele de un copac, este cercetat şi a fost reţinut de poliţişti de la Protecţia Animalelor Bihor, pentru uciderea animalelor cu intenţie.

La data de 13 mai a.c., în urma administrării probatoriului, poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor au dispus reţinerea, pentru 24 de ore, în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor faţă de un bărbat de 38 de ani, din comuna Dobrin, judeţul Sălaj, cercetat pentru uciderea animalelor cu intenţie, fără drept.

Din cercetările poliţiştilor a reieşit că în 8 mai, între orele 16.00 şi 18.00, pe un câmp din dreptul localităţii bihorene Tămăşeu, bărbatul ar fi a ucis, prin spânzurarea de un copac, câinele familiei sale, de rasă comună şi talie mică.

În 13 mai, poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor îl vor prezenta pe bărbat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru a se dispune măsurile legale.

Poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea întregii eventuale activităţi infracţionale a celui în cauză.

Descifrarea tumorilor cerebrale prin spectroscopie Raman şi inteligenţă artificială, la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Ştiinţe Biologice

Kremlinul refuză să facă declaraţii despre invitarea lui Putin de către Zelenski la Istanbul, la eventuale negocieri directe. Kievul evocă un ”semnal ultim” al voinţei Rusiei de a pune capăt Războiului din Ucraina. Merz ameninţă cu sancţiuni