BILANŢUL DNA – Ministrul Justiţiei: În 2025, activitatea de sesizare a instanţelor s-a menţinut la un nivel comparabil cu anul precedent / Am remarcat o utilizare mai accentuată a acordurilor de recunoaştere a vinovăţiei

Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, a afirmat, joi, la bilanţul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, că în 2025 activitatea de sesizare a instanţelor s-a menţinut la un nivel comparabil cu anul precendent. Marinescu a mai remarcat şi o utilizare mai accentuată a acordurilor de recunoaştere a vinovăţiei care au înregistrat, în 2025, o creştere cu aproximativ 6%.

Radu Marinescu a declarat că justiţiA trebuie să funcţioneze cu profesionalism, echilibru şi responsabilitate. 

”Spun de fiecare dată şi mai ales acum că justiţia este un serviciu public care trebuie să funcţioneze cu profesionalism, cu echilibru şi cu responsabilitate, mai ales într-o perioadă agitată, dificilă, cum este cea de astăzi. Din acest motiv DNA are un rol instituţional major, fiind o structură de referinţă a Ministerului Public, prin complexitatea cauzelor, prin domeniul pe care îl gestionează, prin nivelul ridicat de aşteptare publică asociat activităţii sale”, a afirmat ministrul Justiţiei. 
El a remarcat că raportul DNA pentru 2025 indică un volum semnificativ de activitate. 

”Anul 2025 nu a fost un an uşor, a fost un an de muncă susţinută, raportul indicând un volum semnificativ de activitate şi în acelaşi timp menţinerea unei capacităţi de a investiga fapte de corupţie relevantă, inclusiv în cauze care vizează persoane cu funcţii importante din instituţiile publice. Observăm prin raportare la anii anteriori că după trei ani consecutivi în care volumul cauzelor de soluţionat a depăşit pragul de 6.000, anul 2024 a marcat o diminuare a acestui indicator, însă în anul 2025 volumul a revenit, DNA având de soluţionat 5.556 de cauze cu 2.599 de cauze nou registrate ceea ce indică menţinerea unei dinamici constante a fenomenului”, a afirmat ministrul Justiţiei.
El a remarcat o creştere a acordurilor de recunoaştere a vinovăţiei.
”În anul 2025, activitatea de sesizare a instanţelor s-a menţinut la un nivel comparabil cu anul precedent, însă un aspect îmbucurător este faptul că am remarcat o utilizare mai accentuată a acordurilor de recunoaştere a vinovăţiei, care au crescut cu aproximativ 6%. Totodată, numărul inculpaţiilor achitaţi definitiv a stăzut de la 25 în 2024 la doar 9 în 2025, ceea ce înseamnă reducere de aproximativ 64%.”, a explicat Radu Marinescu.

Chilavert: Cine îl apără pe Vinicius? Mbappe! El vorbeşte despre valori şi trăieşte cu o persoană transgender, nu este normal

Voineag, mesaj către angajaţii DNA: Aţi dovedit că se poate face justiţie de calitate şi că se poate investiga marea corupţie cu profesionalism / DNA este astăzi mai puternică. Păstraţi-o aşa!