Un rănit în incendiul care a devastat barul Le Constellation, la Crans-Montana, în noaptea de Revelion, a murit în weekend din cauza rănilor, un elveţian în vârstă de 18 ani, la spitalul din Zurich, anunţă procuroarea generală a cantonului Valais, relatează AFP.
Noul bilanţ al incendiului este de 41 de morţi şi 115 răniţi.
Procuroarea a precizat că tânărul elveţian a murit sâmbătă.
Câteva zeci de răniţi, mulţi în stare gravă, sunt în continuare spitalizaţi în Elveţia, Franţa, Germania, Italia şi Belgia.
Cei 41 de morţi aveau vârste cuprinse între 14 şi 39 de ani.
Întrei ei se află 23 de elveţieni, unul du dublă cetăţenie, elveţiano-franceză, şi 18 străini – opt francezi, inclusiv o francezo-israeliano-britanică, şase italieni – unul cu cetăţenia Emiratelor Arabe Unite (EAU) -, o belgiană, o portugheză, un român şi un turc.
Între cei 115 răniţi se află 67 de elveţieni, 21 de francezi, zece italieni şi patru sârbi.
Incendiul de la barul Le Constellation, ale cărui victime sunt în principal adolescenţi şi adulţi tineri, a fost cauzat, potrivit anchetei, de scântei de la artificii cu scântei, care au aprin o spumă izolantă fonic pe plafonul subsolului localului.
Ancheta urmează să stabilească circumstanţele exacte ale sinistrului, respectarea normelor de către proprietarii francezi şi diversele responsabilităţi.
Cupulul france care deţine barul este anchetat cu privire la ”omor prin neglijenţă, răniri prin neglijenţă şi incendiu prin neglijenţă”.
Ancheta penală vizează de miercuri doi însărcinaţi cu siguranţa comunei Crans-Montana, care a recunoscut că nu a efectuat niciun control de siguranţă şi de protecţie împotriva incendiilor în bar din 2019, în pofida faptului că aceste controale sunt obligatorii anual.


