Bill Ackman a dezvăluit că a construit o participaţie de peste 2 miliarde de dolari la Uber

Bill Ackman, fondatorul fondului de investiţii Pershing Square, a dezvăluit vineri că a acumulat o participaţie semnificativă la Uber, considerând că acţiunile companiei sunt încă tranzacţionate cu un ”discount masiv”, transmite CNBC.

Într-o postare pe platforma X, managerul de fond speculativ a anunţat că a început să cumpere acţiuni Uber la începutul lunii ianuarie şi a ajuns să deţină 30,3 milioane de acţiuni, evaluate la 2,3 miliarde de dolari, pe baza preţului actual al titlurilor, de aproximativ 75 de dolari pe acţiune.

”Credem că Uber este una dintre cele mai bine administrate şi de cea mai înaltă calitate companii din lume. Remarcabil este faptul că poate fi achiziţionată în continuare la un discount masiv faţă de valoarea sa intrinsecă. Această combinaţie favorabilă de caracteristici este extrem de rară, mai ales în cazul unei companii de mare capitalizare”, a scris Ackman.

După anunţ, acţiunile Uber au crescut cu peste 8% vineri. Acestea suferiseră o scădere de 7,5% miercuri, după ce compania de ride-hailing a oferit previziuni financiare sub aşteptări şi a raportat rezultate sub estimări.

În 2025, acţiunile Uber au înregistrat un avans de aproximativ 25%, după un an 2024 dezamăgitor, în care titlurile companiei au scăzut cu 2%.

 

‘Soldaţii nord-coreeni au revenit pe linia frontului, în Kursk, după pierderile suferite recent’ – Volodimir Zelenski

Premierul Slovaciei, sub asediul protestatarilor! Manifestații uriașe în toată țara