Bill Gates recunoaşte, într-o reuniune internă cu angajaţi ai Fundaţiei Gates, că legăturile sale cu Epstein au fost o ”greşeală uriaşă”, dar neagă orice implicare, dezvăluie WSJ

Cofondatorul Microsoft Bill Gates a dat asigurări că şi-a ”asumat responsabilităţile” cu privire la relaţia sa trecută cu finanţistul american Jeffrey Epstein, care se află în centrul unui scandal internaţional de mai mulţi ani, şi a prezentat scuze, într-o reuniune internă cu angajaţi ai fundaţiei sale, pentru că a întreţinut contactul cu cel care a fost condamnat cu privire la infracţiuni sexuale , dezvăluie The Wall Street Journal (WSJ).

Aceste dezvăluiri au fost confirmate de către Fundaţia Gates.

Bill Gates a recunoscut, în faţa colaborilor săi, că a fost ”o greşeală uriaşă” să petreacă timp cu Epstein şi să asocieze anumiţi reponsabili ai fundaţiei la reuniuni cu acesta.

”Le prezint scuze altor persoane care au fost antrenate în acest scandal din cauza greşelii mele”, a declarat el în această reuniune internă.

El face aceste declaraţii în contextul în care noi elemente au fost făcute publice de către Departamentul american al Justiţiei, care a publicat la sfârşitul lui ianuarie peste trei milioane de pagini de documente legate de scandalul Epstein.

Unele dintre aceste documente arată că Bill Gates şi Jeffrey Epstein s-au întâlnit în mai multe rânduri, după ce infractorul sexual şi-a ispăşit o pedeapsă cu închisoarea, în 2008, pentru a discuta despre proiecte filantropice şi despre o posibilă susţinere financiară a unor iniţiative legate de sănătatea mondială.

Între ele se află fotografii în care Bill Gates pozează alături de femei ale căror feţe au fost cenzurate.

”N-AM FÂCUT NIMIC ILEGAL. N-AM VĂZUT NIMIC ILEGAL”

În această reuniune internă – a cărei dată nu a fost dezvăluită -, Bill Gates a declarat că era vorba despre asistente ale lui Epstein, care erau prezente la sfârşitul unor reuniuni.

”N-am făcut nimic ilegal. N-am văzut nimic ilegal”, a declarat el, adăugând că nu a ”petrecut niciodată timp cu victime”.

El a precizat cronologia relaţiilor sale cu finanţistul şi a spus că ultima oară  s-au întâlnit personal în 2014, dar că Epstein i-a trimis apoi e-mailuri, cărora nu le-a răspuns.

Potrivit WSJ, Bill Gates a recunoscut că a avut două legături extraconjugale cu femei ruse, în perioada în care era căsătorit cu fosta sa soţie Melinda Gates – una cu o jucătoare de bridge pe care cunoscut-o la evenimente, cealaltă cu o fiziciană nucleară ăe care a cunoscut-o într-un cadru profesional.

Potrivit cotidianului american de afaceri, Jeffrey Epstein a ştiut despre aceste relaţii şi a încercat să le folosească pentru a exercita presiuni asupa miliardarului.

”REGRET FIECARE MINUT PE CARE L-AM PETRECUT CU EL”

Epstein s-a întâlnit cu jucătoarea de bridge, potrivit unor discuţii evocate de presă, care au avut loc în 2013, i-a finanţat formarea într-o şcoală de programare şi a cerut, câţiva ani mai târziu, rambursarea acestor cheltuieli.

Într-un mesaj citat de presă, infractorul sexual l-a ameninţat pe Gates să dezvăluie anumite informaţii şi a evocat riscul ca reputaţia acestuia şi a soţiei acestuia să fie pătate în mod public.

La începutul lui februarie, Bill Gates şi-a exprimat în mod public regretul faţă de faptul că l-a frecventat pe Jeffrey Epstein.

”Regret fiecare minut pe care l-am petrecut cu el”, a declarat el atunci şi a dat asigurări că s-a întâlnit cu Epstein numai la cine, nu s-a dus niciodată pe insula privată a acestuia şi nu s-a întâlnit niciodată cu femei prin intermediul acestuia.

Fosta sa soţie Melinda Gates a apreciat că aceste întrebări trebuie să le fie puse în mod direct persoanelor vizate şi că relaţia trecută a lui Bill Gates cu Epstein a jucat un rol în divorţul lor, anunţat în 2021.

Fundaţia Gates a încercat, într-un comunicat publicat la 11 februarie, să clarifice natura discuţiilor cu Jeffrey Epstein.

Ea dădea asigurări că un număr limitat de angajaţi a avut interacţiuni cu Epstein, în perioada în care acesta spuneai că poate mobiliza resurse filantropice importante în vederea unor proiecte legate de sănătatea şi dezvoltarea mondiale.

Ea susţine însă că nu a avut loc nicio colaborare cu Epstein şi că aesta nu i-a făcut niciodată nicio plată.

Reparaţiile la conducta Drujba vor dura mult mai mult decât solicită UE şi Ungaria, avertizează Volodimir Zelenski

Bill Gates recunoaşte, într-o reuniune internă cu angajaţi ai Fundaţiei Gates, că legăturile sale cu Epstein au fost o ”greşeală uriaşă”, dar neagă orice implicare, dezvăluie WSJ