Ion Iliescu a fost inginer, absolvind Institutul Politehnic din București. Activitatea sa politică a început în perioada comunistă, când s-a alăturat Partidului Muncitoresc Român (PMR). A fost un apropiat al lui Nicolae Ceaușescu, dar, în anii ’70, a fost marginalizat și trimis în străinătate, ocupând funcția de atașat cultural la ambasada României din Iran.
Ulterior, Ion Iliescu a revenit în țară și a locuit o perioadă în Valea Jiului, acolo unde a și înțeles puterea minerilor, cei pe care i-a chemat la București în 1990 și astfel a avut loc prima Mineriadă. A fost un moment extrem de controversat în istoria României, o perioadă marcată de profunde nemulțumiri sociale.
Ion Iliescu a reînceput să joace un rol important în 1989, în contextul Revoluției care a dus la căderea regimului comunist. A fost unul dintre liderii Frontului Salvării Naționale, o organizație care a început să conducă România după Revoluție. În urma unor alegeri în 1990, Iliescu a fost ales președinte al României cu un procent covârșitor.
În seara de 22 decembrie, la Televiziunea Română, Ion Iliescu a transmis comunicatul Consiliului Frontului Salvării Naţionale, noul organism provizoriu al puterii de stat, întemeiat cu scopul declarat al „instaurării democraţiei, libertăţii şi demnităţii poporului român”, al restaurării pluralismului politic şi a separării puterilor în stat, organizarea de alegeri libere. Pe 27 decembrie, Iliescu este ales preşedinte al CFSN.
În urma transformării FSN în partid politic (6 februarie 1990), este format un nou organism provizoriu al puterii de stat intitulat Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională, în funcţia de preşedinte fiind reales Ion Iliescu. În perioada până la alegeri au fost adoptate importante decrete-legi care să asigure funcţionarea instituţională a României.
Deţinând toate pârghiile puterii în stat, Ion Iliescu a obţinut o victorie covârşitoare la alegerile prezidenţiale din 20 mai 1990, 85,07% din totalul voturilor valabil exprimate. Campania electorală şi primele momente ale noului mandat au fost puternic marcate de fenomenul Piaţa Universităţii şi de mineriada din 13/15 iunie 1990. Mandatul de preşedinte al României a fost validat la 18 iunie 1990, moment din care, conform legii, nu mai avea dreptul să facă parte dintr-un partid politic. În acest context, în funcţia de lider al FSN a fost ales Petre Roman, prim-ministru al României.
În timpul primului său mandat, Iliescu a trebuit să facă față tranziției dificile spre democrație, dar și provocărilor economice și sociale. A fost criticat pentru violențele din 13-15 iunie 1990, când minerii au intervenit în București pentru a reprima protestele studențești.
Primele alegeri parlamentare şi prezidenţiale, în conformitate cu noua Constituţie, au avut loc la 27 septembrie 1992. Cu programul „Cred în schimbarea în bine a României”, Ion Iliescu s-a calificat de pe prima poziţie în turul doi de scrutin al alegerilor prezidenţiale din 11 octombrie 1992, unde l-a avut drept oponent pe Emil Constantinescu, candidat din partea forţei de opoziţie, Convenţia Democratică din România.
Obţinând 61,43% din totalul voturilor valabil exprimate, Ion Iliescu a obţinut primul mandat constituţional de preşedinte al României. Rezultatul strâns al alegerilor parlamentare, a determinat formarea unui guvern de coaliţie având în prim-plan FDSN (PDSR din 1993), formaţiune susţinătoare a preşedintelui. După intense negocieri s-a convenit ca primul ministru să fie unul independent, în persoana lui Nicolae Văcăroiu (din 1996 va deveni membru al PDSR).
O realizare importantă a mandatului a fost semnarea Acordului de Asociere la Uniunea Europeană în 1993 (intrat în vigoare la 1 februarie 1995). Deşi pe 22 iunie 1995 a fost depusă cererea oficială de aderare a României la UE, lipsa performanţelor economice au plasat ţara noastră pe „lista de aşteptare”. De asemenea, pe plan extern, România a fost acceptată în Consiliul Europei, a aderat la Parteneriatul pentru Pace propus de NATO şi au fost elaborate strategiile de aderare la organizaţiile euro-atlantice. Pe plan intern, ţara noastră a fost afectată de un declin economic intens manifestat prin scăderea nivelului de trai, hiperinflaţie şi privatizări defectuoase.
Al doilea mandat
După o perioadă de opoziție, Iliescu a revenit la putere în 2000. În acest mandat, s-a concentrat pe integrarea României în structuri internaționale, cum ar fi NATO și Uniunea Europeană, și pe reformele economice necesare.
n perioada celui de-al doilea mandat constituţional-legal, s-a efectuat revizuirea Constituţiei (31 octombrie 2003) în conformitate cu normele de aderare la UE, România a devenit membru al NATO (2004) şi au fost închise capitolele de negociere pentru aderarea la Uniunea Europeană.
La 16 iunie 2001, în urma comasării prin fuziune a PDSR cu PSDR a avut loc Congresul de constituire al Partidului Social Democrat, în funcţia de preşedinte fiind ales Adrian Năstase, prim-ministru al României. Guvernarea PSD a fost acuzată în dese rânduri de limitare a libertăţii presei şi de corupţie. Pe plan economic, creşterea economică pornită în anul 1999 a fost continuată pe tot parcursul celor patru ani de guvernare.
După sfârşitul mandatului prezidenţial, Ion Iliescu a candidat la funcţia de preşedinte al PSD în cadrul Congresului din 21 aprilie 2005, însă a fost învins de Mircea Geoană. Ca o reparaţie morală, la 10 octombrie 2006 i-a fost conferită funcţia de preşedinte de onoare al PSD.
Ion Iliescu a fost o figură controversată, admirat de unii pentru contribuțiile sale la tranziția României, dar criticat de alții pentru gestionarea conflictelor interne și pentru scandalurile de corupție asociate cu administrația sa. După încheierea mandatului său în 2004, a rămas un personaj prominent și influent în politica românească, continuând să fie activ în diverse abordări și dezbateri publice.
Ion Iliescu este văzut ca un simbol al unei epoci de tranziție și este parte integrantă a istoriei recente a României. De-a lungul carierei sale, a avut un impact semnificativ asupra destinului politic al țării, consecințele acțiunilor sale fiind încă discutate și analizate în prezent.
Figura lui Ion Iliescu a fost înconjurată de controverse de-a lungul carierei sale politice, reflectând complexitatea tranziției post-comuniste din România. Aceste controverse au alimentat dezbateri și au influențat percepția publică asupra rolului său în istoria recentă a țării.
Una dintre cele mai persistente controverse se referă la rolul lui Iliescu în evenimentele din decembrie 1989. Criticii săi susțin că a orchestrat o preluare a puterii, fără a permite o ruptură cu trecutul comunist. Rechizitoriul din dosarul Revoluției îl acuză pe Iliescu de inducerea în eroare a opiniei publice și de manipularea evenimentelor pentru a-și consolida puterea politică.
O altă sursă de controversă a fost chemarea minerilor în București în iunie 1990 și în septembrie 1991, evenimente cunoscute sub numele de “Mineriade”. Aceste intervenții violente împotriva protestatarilor au fost văzute ca o încercare de suprimare a opoziției politice și au afectat imaginea internațională a României.
Politicile economice adoptate în timpul mandatelor sale au fost, de asemenea, subiect de dezbatere. Criticii au argumentat că procesul de privatizare și reformele economice au fost lente și au favorizat foștii membri ai nomenclaturii comuniste, perpetuând inegalitățile sociale și economice.
Relația lui Iliescu cu fosta Securitate și cu structurile de putere comuniste a fost un alt punct de controversă. Deși a negat orice colaborare cu Securitatea, suspiciunile privind legăturile sale cu vechiul regim au persistat, alimentând teoriile conspirației și dezbaterile publice.
În ultimii ani, Iliescu a fost implicat în procese juridice legate de rolul său în evenimentele din decembrie 1989 și în reprimarea protestelor din iunie 1990. Aceste procese au readus în atenția publică controversele legate de trecutul său politic și de responsabilitatea sa pentru evenimentele din perioada de tranziție.
În ciuda acestor controverse, Ion Iliescu rămâne o figură polarizantă în politica românească. Pentru susținătorii săi, el reprezintă un lider care a ghidat România prin perioada dificilă a tranziției post-comuniste. Pentru critici, el simbolizează continuitatea cu regimul comunist și obstacolele în calea unei democratizări complete a României. Indiferent de perspectivă, rolul lui Iliescu în istoria recentă a României continuă să fie subiect de analiză și dezbatere.
