Un bărbat din judeţul Bistriţa Năsăud a ajuns în arestul Poliţiei pentru 24 de ore, fiind reţinut pe bază de ordonanţă, după ce autoturismul pe care îl conducea şi cu care transporta alcool deţinut ilegal a fost implicat într-un accident rutier uşor. Poliţiştii ajunşi la faţa locului au observat, pe bancheta din spate a maşinii, încărcătura acoperită cu o pătură, constatând că este vorba despre 300 de litri de alcool fără timbru fiscal.
Bărbatul, un bistriţean în vârstă de 42 de ani, a intrat în atenţia Poliţiei în urma accident rutier uşor, produs în seara de 28 februarie pe o stradă din municipiul Bistriţa. „Un echipaj al Serviciului Rutier Bistriţa-Năsăud care desfăşura activităţi de monitorizare a intervenit pentru efectuarea de verificări, la un accident rutier produs pe o stradă din Bistriţa, soldat cu pagube materiale. Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatele din dotare, rezultatele fiind negative. La faţa locului, poliţiştii au observat pe bancheta din spate şi portbagajul unuia dintre vehiculele implicate mai multe recipiente, acoperite cu o pătură. În urma verificărilor efectuate, în autoturism a fost descoperită cantitatea de 300 litri de lichid incolor cu miros specific de alcool, respectiv 25 de baxuri a câte 6 PET-uri fiecare”, informează, duminică, Poliţia judeţeană Bistriţa Năsăud.
Poliţiştii de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice au deschis un dosar în urma descoperirii, aceştia au dispus indisponibilizarea întregii cantităţi de alcool, precum şi a autovehiculului cu care marfa era transportată.
Bărbatul a fost condus la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, iar în urma audierilor, faţă de acesta a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore.
Poliţiştii de la Investigarea Criminalităţii Economice continuă cercetările pentru comiterea infracţiunii de deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcat sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete, 400 de ţigări de foi de 3 grame, 200 ţigări de foi mai mari de 3 grame, peste 1 kg tutun de fumat, alcool etilic peste 40 litri, băuturi spirtoase peste 200 litri, produse intermediare peste 300 litri, băuturi fermentate, altele decât bere şi vinuri, peste 300 litri.