Autoritățile spaniole ar putea declara stare de urgență în întreaga țară din cauza penei de curent. Luni, aceasta a afectat milioane de oameni din Spania și Portugalia. Criza a dat peste cap numeroase domenii precum transporturile, comunicațiile și comerțul, scrie Mediafax.
Penele de curent ar trebui să ducă la declararea stării de urgență națională în Spania, a declarat președintele autorității regionale din Andaluzia, Juanma Moreno, potrivit Sky News.
„Solicităm guvernului Spaniei să declare urgență națională pentru a consolida coordonarea pe întreg teritoriul afectat de pana de curent”, a solicitat Moreno pe rețelele de socializare.
De asemenea, primarul Madridului dorește ca armata să fie desfășurată pe străzi.
Pana de curent masivă a început la ora 12:00, milioane de cetățeni din Spania, din Portugalia și din Franța fiind afectați.
Până în acest moment nu există o explicație oficială pentru întreruperile de curent, nefiind exclusă nicio opțiune, inclusiv posibilitatea unui atac cibernetic.