Secretarul de Stat Antony Blinken a avut disensiuni puternice cu fostul şef al Statului Major american, generalul Mark Milley, care voia ca ”Ucraina să capitalizeze câştigurile pe câmpul de luptă”, în timp ce diplomatul – un ”secretar al războiului”? – insista ca ”lupta să continue”, dezvăluie într-un portret al şefului diplomaţiei americane, înaintea învestirii lui Donald Trump, cotidianul The New York Times (NYT).
Portretul pe care cotidianul i-l consacră şefului diplomaţiei americane nu este tocmai blând, evocând retragerea din Afganistan, Războiul din Ucraina, atacul de la 7 octombrie şi apoi Războiul din Fâşia Gza. Mandatul său de patru ani în administraţia Biden a fost marcat profund de conflicte de amploare.
Retragerea precipitată din Kabul a fost un ”fiasco” şi a luat prin ”surprindere” diplomţaia americană. În privinţa Orientului Mijlociu, Blinken, la fel ca Biden, este criticat din toate părţile, prins într-un lung ”coşmar politic şi moral”.
După invazia rusă de la 24 februarie 2022, politica americană în Ucraina părea mai degrabă să fie consensuală. Încă de la începutul războiului, Antony Blinken l-a avertizat ferm pe omologul de la Moscova, Serghei Lavrov, că un atac rus ar primi un ”răspuns rapid, dur şi unit” al aliaţilor Kievului.
Secretarul de Stat avea să fie în realitate pivotul unei coaliţii de 50 de state care livrează armament Ucrainei sau impun sancţiuni Rusiei, iar pe teren, armata ucraineană s-a opus aprig forţelor ruse.
Pe termen lung, însă, politica americană se întreba care este teoria victoriei, aplicată la Washington, care să permită într-o zi sfârşitul acestui război şi cu meijloace.
Antony Blinken ”era mai puţin un artizan al păcii, cât un strateg de război”, scrie NYT, care dezvăluie disensiuni între Pentagon, mai puţin înclinat ”să-şi asume riscuri”, şi Departamentul de Stat, favorabil trimiterii a tot mai mlt armament şi tot mai puternic.
La sfârşitul lui 2022, când ofiţerul cu cel mai mare grad din armata americană, generalul Mark A. Milley, preşedintele şefilor Statului Major Interarme, sugera ca Ucraina să capitalizeze victoriile de pe câmpul de luptă prin negocieri cu Moscova, Antony Blinken ”cufundat în detaliile materialului militar şi condiţiilor de pe câmpul luptă” se opunea şi ”insista ca lupta să continue”.
Încă din vara lui 2022, ofensiva rusă în Ucraina s-a împotmolit, iar ucrainenii preluau iniţiativa. În toamnă, Kievul obţinea succese prin două contraofenisve, care păreau nesperate cu câteva luni mai devreme.
Pe de o parte, ucrainenii recucereau oraşul Herson, singura capitală de regiune cucerită de ruşi în 2022 şi-i goneau pe ruşi de pe capul de pod de pe malul drept al Niprului, la vest de fluviu. Pe de altă parte, în regiunea Harkov, ei recucereau zece mii de kilometri pătraţi de teren ruşilor, izgonindu-i din Izium, Lîman şi Kupiansk şi-i privau de un ”balcon” uriaş de-a lungul râului Doneţk, care ameninţa Donbasul din nord.
Ruşii se aflau într-o situaţie dificilă, dispozitivul lor în Ucraina era subdimensionat, iar Vladimir Putin, după ce a anexat urgent patru regiuni pentru a impune un fapt împlinit, era nevoit să anunţe o mobilizare parţială a 330.000 de rezervişti.
După această secvenţă vitorioasă a Kievului a avansat ideea negocierilor de pace generalul Milley.
În noiembrie 2022, el constata că ”probabilitatea unei victorii militare ucrainene, constând în gonirea Rusiei din toată Ucraina, inclusiv din (…) Crimeea, probabilitatea ca acest lucru să se întâmple în curând nu este mare, vorbind din punct de vedere militar” şi aprecia că ”poate exista o soluţie politică sau ca ruşii să se retragă”.
”Este posibil. Atunci când există o oportunitate de a negocia, atunci când pacea poate fi atinsă, profitaţi de ea”, le cerea el ucrainenilor.
Iar viitorul i-a dat dreptate mai degrabă generalului Milley.
La un an de la aceste două înfrângeri, ruşii au construit fortificaţii puternice de-a lungul întregului front – ”linia Surovikin”, care poartă numele generaluli care conducea atunci ”operaţiunea militară specială” -, în timp ce militarii mobilizaţi ”astupau” găurile, iar mercenarii din Wagner menţineau la Bahmut cele mai bune trupe ucrainene.
Marea Bătălie de la Bahmut a fost câştigată de ruşi în mai 2023, cu mai puţin de o lună înainte ca ucrainenii să-şi lanseze marea contraofensivă de vară în sudul Ucrainei, care s-a transformat într-un fiasco, aşa cum se temea Milley.
Începând din toamna lui 2023, ruşii reluau iniţiativa şi nu au mai pierdut-o de atunci, punându-i pe ucraineni într-o situaţie foarte dficilă în prezent, pe fondul lipsei ucrainenilor de militari, armament şi echipament.
Donald Trump a reuşit să impună ideea unor negocieri de pace care să pună capăt Războiului din Ucraina.
Însă condiţiile le sunt mult mai favorabile ruşilor decât la sfârşitul lui 2022, după ce au reuşit să înainteze într-un ritm accelerat în decurs de un an de zile.
Viitorul preşedinte american vrea să amâne – timp de 20 de ani – problema unei aderări a Ucrainei la NATO şi să stabilească linia frontului aşa cum este în prezent, însă nimic nu arată în acest stadiu că ruşii, aflaţi în poziţie de forţă, vor accepta cereri americane.
În dosarul ucrainean, Antony Blinken pleacă de la Departamentul de Stat fără triumfalism.
El se află între cei care au permis Ucrainei să reziste, însă nu a profitat de momentul oportun pentru a negocia.
”Da, războiul, dacă vrem să folosim termenul în sensul larg, ne-a luat mult timp şi efort”, a declarat el NYT într-un interviu, săptămâna trecută, în biroul său.
Însă ”de bine, de rău, moştenirea sa nu este încheierea unor mari tratate de pace, aceste recompense diplomatice tradiţionale i-au scăpat, ci are la bază rolul său în două războaie”, rezumă NYT.
