Sensul Râmnicu Vâlcea – Piteşti al DN7 este blocat luni dimineaţă, după ce un TIR a rămas în pană. Pe ambele sensuri de mers este aglomeraţie, traficul urmând să fie deblocat după ora 11.00.
”Pe DN 7, la kilometrul 163, la intersecţie cu DN 73C, în zona localităţii Aldeşti, judeţul Vâlcea, un TIR a rămas în pană, blocând sensul de mers Râmnicu Vâlcea – Piteşti”, anunţă Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Circulaţia rutieră se desfăşoară pe un singur fir, alternativ, prin dirijarea poliţiştilor, valorile de trafic fiind foarte ridicate în ambele direcţii.
Se estimează reluarea normală a circulaţiei după ora 11:00.