Oficialii danezi au decis să nu participe la Forumul Economic Mondial de la Davos din această săptămână, pe fondul intensificării disputei cu privire la Groenlanda, care zguduie relaţiile transatlantice, relatează Bloomberg.
„Reprezentanţii guvernului danez au fost invitaţi în acest an, iar orice decizie privind participarea este de competenţa guvernului în cauză”, a precizat Forumul de la Davos într-o declaraţie pentru Bloomberg. „Putem confirma că guvernul danez nu va fi reprezentat la Davos în această săptămână”, au spus organizatorii.
Disputa cu Groenlanda s-a intensificat în weekend, după ce preşedintele Donald Trump a ameninţat că va impune tarife vamale asupra mărfurilor provenite de la opt aliaţi din NATO, determinând Uniunea Europeană să ia în considerare impunerea de tarife vamale asupra mărfurilor americane în valoare de 93 de miliarde de euro (108 miliarde de dolari).
Sâmbătă, Donald Trump a anunţat un tarif de 10% începând cu 1 februarie, care va creşte la 25% în iunie, cu excepţia cazului în care se va ajunge la un acord pentru „achiziţionarea Groenlandei”. Trump a lansat această ameninţare după ce ţările au declarat că vor întreprinde exerciţii militare simbolice ale NATO pe teritoriul semi-autonom danez, în scopul apărării insulei arctice împotriva Chinei şi Rusiei.


