Bloomberg: România se pregătește să domine piața europeană cu cea mai mare recoltă de grâu din ultimii 28 de ani

Producția este de așteptat să ajungă la 12,2 milioane de tone pentru sezonul 2025-26 care începe în iulie, precizează Argus Media într-o prognoză după un tur al culturilor la începutul lunii iunie, comparativ cu o producție estimată la 10,2 milioane de tone în sezonul actual.

Creșterea producție vine ca urmare a randamentelor mai bune la hectar și a unei suprafețe plantate mai mari, se arată în raport.

Rolul României pe piața globală a grâului a crescut, o dovadă fiind faptul că operatorul bursier american CME Group Inc utilizează prețurile din porturile românești, precum și cele din țara vecină Bulgaria, pentru noul său contract futures pentru grâul din Marea Neagră, după ce tranzacțiile pentru precedentul contract au fost suspendate, ca urmare a invaziei rusești din Ucraina.

content-image

În sezonul actual, livrările românești de grâu se situează peste principalul exportator obișnuit al Uniunii Europene, Franța, potrivit datelor Comisiei Europene colectate de la începutul sezonului până în luna aprilie.

„Recolta de grâu din România este de așteptat să înceapă în termen de patru săptămâni, în funcție de regiune, mai târziu decât anul trecut, deoarece vremea mai rece a încetinit dezvoltarea culturilor”, potrivit perspectivei Argus Media. Cu toate acestea, „vremea este prognozată mai uscată și mai caldă în următoarele săptămâni, normală pentru România și care nu prezintă niciun risc pentru culturile aflate în stadiile finale de dezvoltare”.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Bursele europene își revin, dar Renault se prăbușește cu peste 8% pe fondul tensiunilor Israel-Iran

Trump spune că plecarea lui de la summitul G7 nu are nicio legătură cu războiul dintre Iran şi Israel, iar Macron nu ştie ce vorbeşte şi e „în căutare de publicitate”