Directorul general al Boeing, Kelly Ortberg, a declarat miercuri că producătorul american de avioane va proteja redresarea companiei în faţa unui posibil război comercial între Statele Unite şi China, după ce compania a raportat o pierdere trimestrială sub aşteptările analiştilor şi o creştere a producţiei de aeronave, ceea ce a dus la o creştere de 6% a acţiunilor sale, transmite Reuters.
Conflictul comercial a dus recent la returnarea a două avioane Boeing destinate Chinei. Cu toate acestea, Ortberg a spus că impactul a fost limitat şi că aeronavele pot fi redirecţionate către alţi operatori aerieni care ”cer avioane suplimentare”.
Boeing planificase să livreze aproximativ 50 de avioane în China în acest an, comenzile din această ţară reprezentând circa 10% din portofoliul său comercial.
”Mă simt bine în privinţa planului nostru general pentru 2025, chiar dacă situaţia cu China va afecta spaţiul de manevră pe care ni l-au oferit livrările solide din primul trimestru”, a spus Ortberg în faţa analiştilor.
Statele Unite şi China, cele mai mari două economii ale lumii, şi-au impus reciproc tarife comerciale ce depăşesc 100%. Potrivit Reuters, administraţia Trump analizează reducerea tarifelor asupra importurilor chineze, în funcţie de progresul discuţiilor cu Beijingul.
Ortberg a precizat că China este singura ţară în care Boeing are probleme de livrare din cauza tarifelor, dar compania monitorizează şi eventuale măsuri de retorsiune din partea Europei. El a adăugat că Boeing menţine un dialog permanent cu oficiali ai administraţiei, inclusiv cu preşedintele Trump.
Deşi Boeing plăteşte un tarif de 10% pentru unele piese importate din Japonia şi Italia, compania estimează că va recupera costurile respective prin vânzarea avioanelor finite pe pieţele de export.
Conflictul comercial vine într-un moment în care Boeing încearcă să îşi revină după problemele de calitate internă şi o grevă masivă care a blocat producţia în 2024. Compania doreşte acum să dubleze producţia modelului său de succes 737 MAX, de la nivelul din ianuarie până la plafonul impus de autorităţi de 38 de unităţi pe lună până la finalul anului.
”Cheia pentru generarea de numerar este progresul continuu în producţia 737 MAX”, a spus Ortberg. În prezent, Boeing produce acest model într-un ritm lunar de ”peste 30 de unităţi”, cu obiectivul de a atinge 38 în următoarele luni.
Ortberg, care a preluat conducerea companiei anul trecut, a descris 2025 drept ”anul redresării Boeing”, într-o scrisoare adresată angajaţilor. De asemenea, compania speră să efectueze mai multe zboruri de testare pentru programul său spaţial Starliner, care a întâmpinat probleme tehnice în trecut.
Fluxul de numerar liber negativ s-a îmbunătăţit în primul trimestru la -2,3 miliarde de dolari, depăşind estimările analiştilor care anticipau o pierdere de 3,6 miliarde, potrivit datelor LSEG. Directorul financiar Brian West a spus că se aşteaptă la un nivel similar şi în trimestrul al doilea.
Compania îşi menţine obiectivul de a obţine un flux de numerar pozitiv în a doua jumătate a anului, concentrându-se pe reducerea datoriilor şi vânzarea activelor non-strategice.
Marţi, Boeing a anunţat vânzarea unor părţi din divizia Digital Aviation Solutions, inclusiv unitatea Jeppesen, pentru 10,55 miliarde de dolari.
Divizia de apărare a Boeing a revenit pe profit după trei trimestre consecutive de pierderi, raportând un câştig operaţional de 155 milioane de dolari, în creştere uşoară faţă de 151 milioane anul trecut. În martie, compania a primit un contract pentru construcţia celui mai sofisticat avion de luptă al Forţelor Aeriene SUA, modelul F-47.
Pentru primul trimestru, Boeing a raportat o pierdere ajustată de 49 de cenţi pe acţiune, faţă de 1,13 dolari pierdere în aceeaşi perioadă a anului trecut. Analiştii anticipau o pierdere de 1,29 dolari pe acţiune.
Analistul Rob Stallard de la Vertical Research a catalogat rezultatele ca fiind ”relativ plictisitoare” în comparaţie cu alte trimestre.
”Să arzi peste 2 miliarde de dolari în numerar nu este tocmai o veste bună, dar consensul aştepta ceva mai rău. Însă toate privirile sunt îndreptate spre viitor.”