Bogdan Ivan: În ultimele şase luni, am avut o evoluţie clară a tot ce înseamnă bani atraşi din PNRR, o creştere cu 600% a plăţilor directe şi a investiţiilor făcute de către Ministerul Energiei în zona companiilor private

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunţat joi că în ultimele şase luni, am avut o evoluţie clară a tot ce înseamnă bani atraşi din fonduri europene nereambursabile prin PNRR, o creştere cu 600% a plăţilor directe şi a investiţiilor făcute de către Ministerul Energiei în zona companiilor private.

”În ultimele şase luni, am avut o evoluţie clară a tot ce înseamnă bani atraşi din fonduri europene nereambursabile prin PNRR, o creştere cu 600% a plăţilor directe şi a investiţiilor făcute de către Ministerul Energiei în zona companiilor private. Vorbim despre proiecte care, în momentul de faţă, finanţează stocare, capacităţi de producţie a energiei electrice pe eolian şi pe fotovoltaic, precum şi capacităţi noi de producţie a energiei electrice bazate pe gaze naturale”, a declarat ministrul Energiei, Bogdan Ivan, într-o conferinţă de presă. 

 
El a precizat că ”avem o creştere a fondurilor decontate din Fondul pentru modernizare cu 2000%, în cele şase luni de zile când a preluat mandatul şi total plăţii făcute din anii 2023-2024, primul semestru a lui 2025, dublate în doar şase luni pe care le-a iniţiat în urmă cu luna iulie. 

 
”În doar şase luni, am făcut plăţi cumulate mai mari decât în ultimii doi ani şi jumătate la anul loc, cu 539% mai mult în cazul PNRR, practic vorbind de aproape 500 de milioane de lei. Iar în cazul Fondului pentru modernizare am crescut rata de absorbţie a investiţiilor din bani europeni cu 2084% în plus, 646 de milioane de lei pentru beneficiari, companii private şi autorităţi publice locale. Aceasta este evoluţia plăţilor din PNRR”, a mai declarat Ivan.
 
Potrivit ministrului Energiei, ”aceste investiţii vor fi finalizate până la finalului 2026”. 
 
”Intrăm cu 1100 de MW producţie energie verde, pentru că sunt proiecte antamate pe care le ducem la capăt şi venim cu încă 1500 de MW capacităţi noi de stocare. Cu aceşti 1500 de MW capacităţi noi de stocare din PNRR ne vom reuşi să echilibrăm o mare parte din energia produsă în timpul zilei, în perioada sezonului cald, de către panourile solare instalate la nivelul naţional, care în momentul de faţă se vinde pe piaţă externă la preţuri foarte mici şi se importă ulterior la preţuri foarte mari la vârf de consum, între ora şase şi zece după amiază”, a mai explicat ministrul. 
 
Potrivit lui Ivan, prin aceste capacităţi de producţie o să înmagazinăm o mare parte din această energie şi o să o avem disponibilă pentru piaţa din România. 
 
”De asemenea, pe Fondul pentru modernizare, dacă în 2023 au fost plăţi făcute în sumă netă de 4 milioane de lei, în 2024, în tot anul, 506 milioane de lei, în 2025, în primele şase luni al anului, 31 de milioane de lei, am crescut, raportat la toată această perioadă, plăţile până la aproape 700 de milioane de lei, mai mult decât în toţi cei trei ani, cumulat. Din aceşti bani, construim în cursul anului 2026 alţi 613 MW capacităţi de producţie şi autoconsum la 1.400 de unităţi administrativ teritoriale din toată România, plus companii private care au accesat această schemă de sprijin. De asemenea, 512 MW intră pentru cele 1.400 de primării. La acest capitol, am pregătit deja o nouă schemă de finanţare pentru capacităţi de stocare duble pentru cei 1.500 de MW. Vom face încă 1.000 de MW proiecte în cursul anului 2026 şi pentru fiecare primărie care a accesat proiecte de panouri fotovoltaic am pregătit finanţare directă, apel necompetitiv pentru a lua capacităţi de stocare la nivelul comunităţilor locale şi, de asemenea, o alocare extrem de importantă pentru care avem girul Comisiei Europene şi al finanţatorului, să folosim 600 de milioane de euro pentru a asigura prima etapă de finanţare pentru retehnologizarea reactorului 1 de la Cernavodă, care după această retehnologizare va funcţiona încă 30 de ani fără probleme”, a declarat Bogdan Ivan. 
 
Ministrul a subliniat că ”cel mai important lucru şi deziderat al fiecarei investiţii publice în materie de energie la nivel naţional îl reprezintă scăderea preţului”. 
 
”Ăsta a fost dezideratul cu care am intrat în mandat, să scădem preţul şi să creştem capacităţile de producţie de energie electrică”, a ţinut să precizeze ministrul. 
 
El a mai afirmă că, dacă ne uităm la comparatorul de preţuri cu ce am preluat în luna iulie, avem o discrepanţă extrem de mare între preţurile aflate sub plafonul de 1,30 şi o polarizare extrem de mare în jurul cifrelor de 1,55 şi 1,60. 
 
”După măsurile luate împreună cu cei de la ANRE, după măsurile din piaţă, cu producătorii, după ce am dat un semnal foarte clar că nu mai merge în momentul de faţă să vorbim doar despre o zonă nereglementată în materie de energie, avem deja, la şase luni distanţă, oferte în medie cu 10-15% mai mici. Şi vedem că deja avem oferte sub pragul psihologic de 1 leu, oferte foarte apropiate de cifra de 1 leu, şi am crescut până la 8 oferte care, în momentul de faţă, au sub 1,30 lei, preţul care era plafonat înainte de intrarea în vigoare a eliminării plafonului la 1 iulie. Din acest punct de vedere, putem spune că avem deja o stabilitate în piaţa energetică”, a subliniat ministrul. 
 

Miruţă: Când apar declaraţii contradictorii în coaliţie, creşte dobânda la care statul se împrumută/ Se aruncă două, trei replici, se face un concurs de frumuseţe cine propune mai mult, iar apoi cetăţenii plătesc dobânzile mai mari

Radu Miruţă, despre construirea navelor din programul SAFE la Şantierul Naval Mangalia: Şantierul poate fi salvat doar dacă în perioada următoare va produce astfel de nave/ Armata Română să contribuie la salvarea şantierului