Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, l-a primit, miercuri, pe noul ambasador SUA la Bucureşti, Darryl Nirenberg, cu care a discutat despre energia nucleară, Coridorul Vertical şi consolidarea securităţii energetice.
”Statele Unite ale Americii au un nou ambasador în România! Astăzi, la Ministerul Energiei, l-am primit pe Darryl Nirenberg, noul ambasador al SUA în România. M-am bucurat să continuăm şi la Bucureşti dialogul început la Washington. Discuţia de astăzi s-a concentrat pe proiectele care contează cu adevărat pentru ţara noastră în anii următori: energia nucleară, Coridorul Vertical şi consolidarea securităţii energetice”, a scris, miercuri, pe Facebook, ministrul Energiei, Bogdan Ivan.
Acesta afirmă că România are resurse proprii, poziţie strategică şi proiecte care pot aduce stabilitate, investiţii şi locuri de muncă.
”I-am spus clar că unul dintre motivele pentru care reuşim să menţinem un preţ competitiv la gaz este faptul că avem resurse interne şi că am introdus primul mecanism de stabilizare a preţului gazelor naturale din Uniunea Europeană. Îi doresc mult succes în mandat şi sunt convins că vom avea o colaborare bună, cu rezultate concrete pentru ambele ţări”, a mai transmis ministrul Energiei.
Darryl Nirenberg, noul ambasador al Statelor Unite în România, a fost primit, în 3 martie, de preşedintele Nicuşor Dan cu ocazia prezentării scrisorilor de acreditare, în cadrul unei ceremonii la Palatul Cotroceni, începându-şi oficial mandatul la Bucureşti.
El a transmis că, pe măsură ce administraţia Trump depune eforturi pentru a face America mai sigură, mai puternică şi mai prosperă, îşi doreşte să consolideze relaţia puternică, interesele comune şi prietenia durabilă cu România.
De la preluarea mandatului, el a fost primit şi de către premierul Ilie Bolojan, dar şi de către mai mulţi miniştri şi oficiali români.
–>


