Bogdan Ivan, ministrul Energiei, a declarat marţi, după soluţia găsită pentru sistemul de termoficare al Bucureştiului, că ştie că aşteptarea legitimă a oamenilor este una singură: „să vină căldura”, dar situaţia actuală nu ţine de lipsă de voinţă sau de nepăsare ci de probleme tehnice şi structurale vechi, care s-au acumulat şi s-au agravat în timp. El a precizat că amplasarea a 24 de containere modulare pentru prepararea agentului termic, în zonele în care reţeaua are dificultăţi şi agentul termic ajunge cu probleme va asigura stabilitate şi continuitate în perioadele critice.
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, anunţă o primă soluţie pentru sistemul de termoficare al Bucureştiului, el arătând că, după analizele tehnice şi discuţiile din ultimele zile, împreună cu primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, au adus din nou la aceeaşi masă ELCEN şi Termoenergetica, pentru decizii care să producă efecte reale.
”Ştim că aşteptarea legitimă a oamenilor este una singură: „să vină căldura”. Situaţia actuală nu ţine de lipsă de voinţă sau de nepăsare, ci de probleme tehnice şi structurale vechi, care s-au acumulat şi s-au agravat în timp. O primă soluţie agreată este amplasarea a 24 de containere modulare pentru prepararea agentului termic. În zonele în care reţeaua are dificultăţi şi agentul termic ajunge cu probleme, vor fi amplasate aceste capacităţi modulare, care vor asigura stabilitate şi continuitate în perioadele critice”, arată ministrul Energiei.
Bogdan Ivan precizează că aceste containere funcţionează ca surse locale de producere a căldurii, sunt situate aproape de consumatori, pornesc rapid şi reduc presiunea pe reţeaua principală, acolo unde pierderile sunt cele mai mari. Este o soluţie practică şi rapidă, menită să stabilizeze sistemul în perioadele de vârf.
El mai spune că, în paralel, Ministerul Energiei a asigurat finanţare, prin Fondul de Modernizare, pentru trei proiecte majore de investiţii ale ELCEN, la CET Bucureşti Sud, CET Progresu şi CET Grozăveşti.
”Aceste proiecte înseamnă capacităţi noi de cogenerare, producţie reală suplimentară de energie electrică şi termică, înlocuirea unor echipamente vechi şi vulnerabile, creşterea siguranţei şi stabilităţii sistemului pe termen lung”, subliniază Ivan.
Ministrul Energiei mai arată că luni va avea loc o nouă întâlnire între ELCEN şi Termoenergetica pentru a clarifica aspectele financiare şi juridice legate de instalarea acestor containere, contractate prin Primăria Capitalei, Direcţia Investiţii.
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, anunţă, marţi, că a fost găsită o primă soluţie pentru problema căldurii şi a apei calde în Bucureşti.
Astfel, informează primarul după întâlnirea cu ministrul Energiei şi repreznetanţii Termoenergetica şi ai Elcen, s-a convenit ca în zonele unde nu ajunge agentul termic, în perioadele deficitare, să fie amplasate 24 de containere modulare. „Acestea vor asigura un plus de stabilitate şi continuitate în furnizarea căldurii, acolo unde reţeaua are dificultăţi”, adaugă Ciucu.


