Bogdan Ivan: România azi se află total în afara scenariului în care să ducem lipsă de energie, să apară o defecţiune sistemică a sistemului energetic naţional / Avem şi gaze, avem şi energie, avem şi gaze

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat luni că România azi se află total în afara scenariului în care să ducem lipsă de energie, să apară o defecţiune sistemică a sistemului energetic naţional, el precizând că avem şi gaze, avem şi energie şi funcţionăm la maxim pentru a ne asigura că depăşim această perioadă geroasă. Ministrul a mai spus că la capitolul gaze suntem cu aproximativ 170 milioane de metri cubi depozite mai mari decât aceeaşi perioadă a anului trecut.

”În momentul de faţă suntem mobilizaţi atât cu Hidroelectrica, care se află într-o stare foarte bună, avem un mix energetic destul de stabil, pentru faptul că producem aproximativ 1.000 MW din eolian, de asemenea, colegii de la CE Oltenia produc la maxim energie pe cărbune. De asemenea, suntem şi într-o situaţie în care consumul de gaz a crescut foarte mult. Avem o creştere, în medie, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut cu 14,5% mai mare. Am atins pragul psihologic de 60 de milioane de mc pe zi consum, ceea ce ne duce automat la nevoia tot mai mare de a ne sincroniza pe tot ce înseamnă extragere din depozite şi din producţie, plus pentru a echilibra în anumite intervale zona de importuri”, a declarat ministrul Energiei, după Comandamentul Energetic Naţional. 

 
Ministrul Bogdan Ivan a arătat că astăzi, în depozite avem 59% grad de umplere, la depozitele de gaze, cu 10% peste media Uniunii Europene. 

 
”Suntem în situaţia în care, încă de astă vară, în momentul în care am decis să umplem 100% depozitele, se dovedeşte că a fost o decizie inspirată, pentru că astăzi, când avem aceste perioade de ger, putem să spunem că suntem pregătiţi pentru a face faţă oricăror provocări. Această perioadă va dura până miercuri, sistemul energetic este pregătit la maxim, atât în raport cu producţia de energie electrică, cât şi cu ceea de gaze naturale, transportul lor, distribuţia şi furnizarea”, a completat el. 
 
Potrivit lui Ivan, pe fondul condiţiilor meteo nefavorabile, a apărut o defecţiune în judeţul Suceava. Astfel, în patru localităţi, sunt 700 de consumatori nealimentaţi, a spus ministrul, el arătând că se lucrează cu toată forţa pentru că ei să fie reconectaţi.
 
Bogdan Ivan a mai declarat că astăzi, România este pregătită şi din punct de vedere al stocurilor de cărbune şi, deşi cei care lucrează în Valea Jiului, la Complexul Energetic Oltenia, s-au confruntat cu temperaturi de minus 15 grade, în această perioadă, ei au fost la muncă, au extras undeva la 25.000 de tone de cărbune în fiecare zi. 
 
”Colegii de la Paroşeni lucrează şi ei şi o să ţină pornite centralele pe cărbune pentru a ne asigura că în această perioadă avem suficientă energie electrică. Păstrăm acelaşi gap de aproximativ 1200 MW pe importuri şi cred că ceea ce este cel mai important ca oamenii de acasă să ştie, pentru a evita subiecte care să creeze emoţie, este faptul că România azi se află total în afara scenariului în care să ducem lipsă de energie, să apară o defecţiune sistemică a sistemului energetic national. Toată lumea este pregătită, m-am asigurat personal că fiecare dintre companiile responsabile sunt, cu toţi specialiştii, pregătiţi atât în zona de dispecerat, cât şi în teren”, a mai spus Ivan. 
 
”Concluzia e că avem şi gaze, avem şi energie, funcţionăm la maxim pentru a ne asigura că depăşim această perioadă geroasă şi, în materie de gaze, pot să spun că suntem cu aproximativ 170 milioane de metri cubi depozite mai mari decât aceeaşi perioadă a anului trecut. Deci suntem pregătiţi pentru orice situaţie, în această perioadă”, a mai declarat ministrul Energiei. 
 

”Suntem deja la jumătatea lunii ianuarie. Dacă stăm să ne uităm în istorie, apare acest vârf de temperaturi negative de aproximativ două ori pe an, undeva în ianuarie şi în luna februarie. Noi avem aproape 60% din depozite, mai mult decât anul trecut, ceea ce ne dă confortul că vom putea trece această iarnă fără nicio problemă în materie de alimentare cu gaze naturale în România”, a spus ministrul.

 

Bogdan Ivan: Astăzi producem suficiente gaze, lucrul care ne dă un confort şi aproape garanţia că din luna aprilie nu o să crească preţurile la gaze naturale, după ce se va elimina schema de plafonare

Miros de gaz la o grădiniţă din Timişoara/ Au fost făcute măsurători, dar nu s-a înregistrat valori peste limitele normale