Bogdan Mîndrescu, desemnat director general al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti

Știri de azi | Bogdan Mîndrescu, desemnat director general al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti - Știri de azi |
#image_title

Bogdan Mîndrescu a fost desemnat director general al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, conform prevederilor guvernanţei corporative, anunţă, miercuri, reprezentanţii CNAB. Mîndrescu a mai ocupat această funcţie în perioada aprilie 2017 – februarie 2018 şi a fost, între altele, preşedinte şi vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.

”La propunerea Comitetului de Nominalizare şi Remunerare, după îndeplinirea tuturor etapelor legale, Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti l-a desemnat în funcţia de director general al CNAB pe Bogdan Mîndrescu, potrivit prevederilor OUG nr. 109/2011 privind Guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice. Procedura de recrutare şi selecţie pentru funcţia de director general al CNAB a fost desfăşurată complet transparent, printr-un expert independent specializat în selecţia personalului pentru poziţii de top management”, au transmis reprezentanţii CNAB.

 
Mandatul directorului general este de 4 ani şi începe în 3 septembrie 2025.

 
În perioada aprilie 2017-februarie 2018, Bogdan Mîndrescu a deţinut funcţia de director general al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti.
 
”Pe parcursul mandatului său, au fost implementate proiecte de importanţă majoră pentru cele două aeroporturi ale Capitalei: s-au realizat lucrări de amploare la Pista de decolare/aterizare nr. 1 a Aeroportului Internaţional Henri Coandă Bucureşti; au fost reparate căile de rulare şi platformele de parcare a aeronavelor; s-au optimizat fluxurile de sosiri şi plecări, care au fost reconfigurate radical, ceea ce a condus la reducerea semnificativă a timpilor de aşteptare în aeroport; a crescut capacitatea de procesare a pasagerilor la ghişeele de control de frontieră; s-a modernizat controlul pasagerilor şi bagajelor de mână, prin instalarea unor noi sisteme specifice; s-a realizat lărgirea drumurilor de acces în aeroport, etc”, a arătat sursa citată.
 
Bogdan Mîndrescu a plecat de la conducerea CNAB în anul 2018.
 
”Ulterior, au apărut informaţii false care presupuneau că demisia ar fi putut avea legătură cu un raport realizat cu un an înainte de către Corpul de Control. Perioada de 4 ani care a constituit obiectul verificărilor acelui raport a fost însă anterioară mandatului de director al lui Bogdan Mîndrescu, iar plecarea sa de la conducerea CNAB nu a avut vreo legătură cu raportul respectiv întocmit în anul precedent”, au precizat reprezentanţii CNAB.
 
În vârstă de 38 de ani, Bogdan Mîndrescu a absolvit, printre altele: Master în Management Aeronautic – Facultatea de Inginerie Aerospaţială, Universitatea Politehnică Bucureşti; Facultatea de Administraţie şi Afaceri – Administrarea Afacerilor, Universitatea Bucureşti; Facultatea de Drept şi Ştiinţe Juridice, Universitatea ”Dimitrie Cantemir”; Institutul Diplomatic Român; Master în Integrare şi Afaceri Europene, Universitatea ”Dimitrie Cantemir”.
 
Conform aceleiaşi surse, experienţa profesională relevantă a lui Bogdan Mîndrescu include, printre altele, funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, secretar de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, consilier al ministrului Fondurilor Europene, director de cabinet al ministrului Transporturilor şi Infrastructurii, consultant la Cabinetul preşedintelui-director general al Societăţii Române de Televiziune SRTv, director de cabinet al secretarului de stat din Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, etc.

Știri de azi | Sondaj PE – Mai puţin de jumătate dintre români au o imagine pozitivă despre UE/ 67% cred că ţara a beneficiat de pe urma statutului de membră UE/ 61% susţin acordarea de fonduri în funcţie de respectarea statului de drept. În UE, procentul e 95% - Știri de azi |

Sondaj PE – Mai puţin de jumătate dintre români au o imagine pozitivă despre UE/ 67% cred că ţara a beneficiat de pe urma statutului de membră UE/ 61% susţin acordarea de fonduri în funcţie de respectarea statului de drept. În UE, procentul e 95%

Știri de azi | Warren Buffett se declară ”dezamăgit” de divizarea Kraft Heinz; acţiunile grupului au scăzut cu 5% - Știri de azi |

Warren Buffett se declară ”dezamăgit” de divizarea Kraft Heinz; acţiunile grupului au scăzut cu 5%