Jurnalista Nadina Ioana Dogioiu este de luni noul purtător de cuvânt al Guvernului. Decizia de numire a acesteia a fost publicată în Monitorul Oficial.
”Începând cu data de 7 iulie, Nadina Ioana Dogioiu se numeşte în funcţia de secretar de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului, purtător de cuvânt al Guvernului”, se arată în decizia semnată de premierul Ilie Bolojan.
Tot luni, Bolojan a semnat şi decizia de eliberare din funcţie, la cerere, a fostului purtător de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin. Acesta a fost numit în 2023 de fostul premier Marcel Ciolacu.
Potrivit unei alte decizii publicate luni în Monitorul Oficial, Ciprian Nicolae Văcaru se eliberează din funcţia de consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului. Acesta fusese numit în ianuarie în această calitate.