Bolojan: Angajamentul României, care a fost luat în anii anteriori şi care este condiţionare în PNRR, e să aducă impozitele la valoarea de piaţă a clădirilor. Acum, de exemplu, s-a considerat că un metru pătrat în zona de urban este undeva la 500 de euro

Premierul Ilie Bolojan afirmă că nivelul impozitelor pe proprietate pentru persoanele fizice este unul ”acceptabil”, amintind că noile taxe iau în calcul un preţ mediu de 500 de euro pe metrul pătrat, deşi în realitate, în multe oraşe mari, valoarea reală a proprietăţilor depăşeşte acest cuantum. El subliniază că, deşi ca procent majorarea poate părea semnificativă, sumele plătite în realitate pentru imobilele deţinute de persoanele fizice nu sunt foarte mari.

Premierul a declarat că majorarea ”generală” a impozitelor locale este de aproximativ 70% şi că, deşi procentul poate părea mare, în termeni reali sumele pe care românii le plătesc pentru proprietăţile lor nu sunt foarte mari comparativ cu veniturile pe care le au şi cu taxele pe proprietate practicate în alte ţări ale Uniunii Europene.

 
”Trebuie să recunoaştem, este o creştere generală de aproximativ 70%. 70% sună mult în procent, dar poate ai plătit, cum să vă spun, 30 de euro impozitul pe proprietate, cât este un impozit mediu la o casă în zona de rural din România şi acum plăteşti 45 de euro aproximativ, da? Sau 50 de euro, adică în procent este mare, dar aportul nu este atât de mare comparativ cu ceea ce se întâmplă în alte ţări, este încă destul de mic. Angajamentul României, care a fost luat în anii anteriori, acum patru ani de zile, de guvernele noastre şi care este condiţionare în PNRR este să aducă impozitele la valoarea de piaţă a clădirilor. Acum, de exemplu, s-a considerat că un metru pătrat în zona de urban, de exemplu, este undeva în jur de 500 de euro. Şi nimeni nu-şi vinde niciun apartament la bloc în România cu un astfel de preţ. În general, în reşedinţele de judeţ depăşeşte 1.000 de euro metrul pătrat de suprafaţă utilă într-un apartament. Deci, oricum, nivelul de impozitare astăzi, dacă ar fi la preţul de piaţă cum este peste tot în lume, este la un nivel acceptabil”, a afirmat Ilie Bolojan, marţi seară, la TVR.

 
Întrebat dacă este de aşteptat ca impozitele pe imobile să crească mai mult, în situaţia în care acestea vor fi raportate la preţurile de pe piaţă, premierul a răspuns că, în prezent, se lucrează la o centralizare a preţurilor locuinţelor în fiecare localitate.
 
”România s-a angajat că până la 1 ianuarie 2027 le va stabili funcţie de preţul de piaţă. Asta este un nivel intermediar mediu care în anumite localităţi s-ar putea să scadă, pentru că acum se lucrează la un soft la Ministerul de Finanţe care preia date de la toate tranzacţiile care se fac în România, adică vânzări, cumpărări de apartamente, s-a vândut o casă într-o comună, primăriile trebuie să comunice şi notariatele preţul la care s-a vândut această casă şi atunci se face o bază de date pe localităţi, pe apartamente, pe oraşe cu cât sunt mai multe tranzacţii cu atâta datele sunt mult mai corecte şi se ştie cam ce valoare de piaţă are un metru pătrat, de exemplu, de apartament din zona centrală. Adevărul este că neimpunând aceste impozite la valori de piaţă s-au pierdut sume foarte mari ca venituri pentru administraţie şi multe localităţi ar fi putut avea o infrastructură mai bună pentru că aceste sume sunt venituri importante pentru localităţii”, a explicat şeful Guvernului. 
 
El a subliniat că administraţiile locale sunt responsabile de modul în care folosesc banii încasaţi din taxe şi impozite, amintind că în prezent cheltuielile multor primării depăşesc cu mult încasările la bugetul local.
 
”Totalitatea cheltuielilor de personal în administraţia publică locală din România este dublă faţă de totalitatea veniturilor din impozitele şi taxele locale, ca să ne înţelegem bine”, a adăugat Ilie Bolojan.

Fotbal: Jurgen Klopp neagă zvonurile care îl dau ca viitor antrenor al lui Real Madrid şi îl apără pe Xabi Alonso

Cel puţin patru morţi şi 14 răniţi în Ucraina în atacuri ruse masive. ”Sute de mii de gospodării fără electricitate” în regiunea Kiev, denunţă Zelenski. Două petroliere greceşti, atinse de drone la Marea Neagră