Bolojan: Când cineva se uită la ceea se declară în spaţiul public, dacă n-ar participa la şedinţele de coaliţie ar crede că ne-am scos ochii acolo / Am încercat în toată această perioadă să nu potenţez aceste conflicte

Premierul Ilie Bolojan declară că, atunci când cineva se uită la declaraţiile din spaţiul public şi dacă nu a participat la şedinţele de coaliţie, ”ar crede că ne-am scos ochii acolo”. El a precizat că în toată această perioadă a încercat să nu potenţeze aceste conflicte. ””Dar în mod evident, acest tip de colaborare în care există în permanenţă formule de critici, de încercare de a ieşi din orice zonă de responsabilitate care ar suna prost, de a bonifica doar lucrurile care sună bine din guvernare, nu cred că aduce niciun câştig nici celor care fac asta şi nu aduce nici percepţie de stabilitate în ţara noastră”, a comentat şeful Executivului.

Ilie Bolojan a fost întrebat, marţi, la RFI România, care este atmosfera în coaliţie şi cum se simte când unii lideri PSD îl etichetează ca ”lăutar” sau ”kamikaze”.  

”Noi avem trei responsabilităţi importante pentru ţara noastră în această perioadă. Avem responsabilitatea majoră să facem această ajustare, pentru că dacă nu o facem în afară de complicaţiile pe care le avem, capacitatea de dezvoltare a ţării noastre este foarte redusă guvernul fiind o agenţie de plăţi care nu face decât să plătească prestaţii sociale dobânzi şi rate. A doua obligaţie majoră este să creăm condiţii pentru relansare economică. Măsurile de ajustare în mod cert au un efect de contracţie economică şi un efect uşor inflaţionist prin urmare este important, pe de-o parte, să reducem rata inflaţiei şi ţinta pentru anul acesta este să reducem inflaţia la 4 – 4,5% spre finalul anului, avem în mod cert în ultimele luni un trend descendent şi de asemenea să punem economia ţării noastre pe baze mai sănătoase, să avem mai mulţi oameni în economie, să avem un sistem energetic mai puternic care produce mai multă energie şi energie mai ieftină pentru companii şi pentru populaţie, să ne susţinem exporturile şi zonele cu valoare adăugată”, a afirmat Ilie Bolojan.
El a precizat că a treia responsabilitate este menţinerea şi stabilitatea coaliţiei. 

”Nu poţi să ai dezvoltare, nu poţi să ai politici predictibile, nu poţi să îţi îmbunătăţeşti cota de încredere dacă nu ai stabilitatea în această coaliţie. Şi nu este foarte comod să ai patru partide în coaliţie cu istorii complicate, cu conflicte între ele, dintre care unele vor să joace şi rolul opoziţiei din interiorul guvernării. Şi da, dacă din punct de vedere uman uneori nu este foarte confortabil să te întâlneşti cu oameni în şedinţe care se comportă absolut raţional şi după aceea pe posturile de televiziune, în declaraţii publice sau prin postări, îi vezi că au un comportament total diferit, eu am încercat în toată această perioadă să nu potenţez aceste conflicte. Am încercat să mă concentrez pe problemele care ţin de realităţile noastre, pe rezolvarea lor şi să nu răspund cu aceeaşi monedă la ceea ce se întâmplă”, a explicat premierul Bolojan. 
El a precizat că cineva care nu a participat la şedinţele de coaliţie, dacă aude ceea ce se declară în spaţul public, ar crede că ”ne-am scos ochii acolo”.
”Dar în mod evident, acest tip de colaborare în care există în permanenţă formule de critici, de încercare de a ieşi din orice zonă de responsabilitate care ar suna prost, de a bonifica doar lucrurile care sună bine din guvernare, nu cred că aduce niciun câştig nici celor care fac asta şi nu aduce nici percepţie de stabilitate în ţara noastră. Gândiţi-vă când cineva se uită la ceea se declară în spaţiul public, dacă n-ar participa la şedinţele de coaliţie, ar crede că ne-am scos ochii acolo şi am avut chiar un episod săptămâna trecută cu o parte din colegii de la ministerul de Finanţe care au participat să dea explicaţii şi spun, dacă ne-am fi uitat doar la televizor sau la declaraţii publice, credeam că această şedinţă a fost foarte problematică, dar fiind acolo ne-am dat seama că distorsionarea este foarte mare şi eu am evitat să intru în acest joc având această responsabilitate pentru ţara noastră”, a mai transmis premierul Ilie Bolojan. 
El a fost întrebat dacă nu poate fi interpretat ca slăbiciune faptul că nu răspunde acestor atacuri. 
”Poţi să dai această senzaţie. În mod cert, toate atacurile care vin asupra unei persoane care este pe o funcţie publică, o poţi şi slăbi. Dar gândiţi-vă că un guvern, dacă nu are o autoritate, nu poate să reuşească să-şi pună în practică programul şi, în mod evident, acest tip de atacuri care trec peste o anumită limită nu ajută nici la percepţia de stabilitate, nici la rezultatele guvernului şi, într-un fel sau altul, practic e o formă de atac inclusiv la miniştrii partidelor care susţin acest guvern”, a mai declarat Ilie Bolojan.

Dolj: Cinci răniţi într-un accident produs pe DN 65C Craiova – Horezu, în care au fost implicate două autoturisme şi un autotren/ Traficul rutier este oprit/ O persoană a rămas încarcerată

Bolojan, despre reforma administraţiei publice şi pachetul de măsuri de relansare economică: Până la finalul săptămânii vom lua o decizie cu privire la modul în care cele două proiecte vor fi trecute prin Parlament