Premierul Ilie Bolojan a declarat, miercuri, că el consideră că demnitarii, cei care deţin funcţii de mare răspundere, n-au niciun motiv să nu completeze declaraţia de avere şi să asigure transparenţa acesteia şi a adăugat că el, personal, va completa declaraţia de avere.
Premierul Ilie Bolojan a fost întrebat dacă va reglementa situaţia legată de publicarea declaraţiilor de avere, în urma deciziei Curţii Constituţionale.
”Din punctul meu de vedere, consider că demnitarii cei care deţin funcţii de mare răspundere n-au niciun motiv să nu completeze declaraţia de avere şi să asigure transparenţa acesteia. Este unul din lucrurile bune, care ţin de buna funcţionare a instituţiilor statului şi de poziţiile de răspundere pe care le ai”, a spus premierul Bolojan.
”Personal, voi completa declaraţia de avere”, a mai spus şeful Executivului.
Întrebat dacă va veni şi cu o legiferare în acest sens, premierul a răspuns: ”Eu voi susţine o astfel de legiferare. Dar atunci când partidul meu va avea 50%, o să vă răspund efectiv la această întrebare”.