Bolojan: Din primăvara anului viitor, mandatul de prim-ministru va fi preluat de PSD. Ne propunem să respectăm această înţelegere/ Sunt optimist că, indiferent ce va fi după 2027, România are o arhitectură suficient de puternică pentru a merge mai departe

Premierul Ilie Bolojan a afirmat, joi, la o discuţie cu reprezentanţi ai 13 fonduri de investiţii internaţionale, că, din primăvara anului viitor, mandatul de prim-ministru va fi preluat de PSD. ”Ne propunem să respectăm această înţelegere. În ultimii ani lucrurile nu au funcţionat bine şi pentru că oamenii politici nu şi-au respectat înţelegerile”, a adăugat el. Premierul a subliniat că România a avut acum nişte lecţii, menţionând că speră că oamenii politici au învăţat. ”Eu sunt optimist că indiferent ce va fi după anul 2027, România are o arhitectură suficient de puternică pentru a merge mai departe în direcţia pe care am început-o”, a subliniat el.

Premierul Ilie Blojan a primit, joi, la Palatul Victoria, o delegaţie de investitori, reprezentanţi ai 13 fonduri de investiţii internaţionale, coordonată de Bank of America.

Astfel, prim-ministrul a punctat cele mai importante priorităţi ale Guvernului pentru anul în curs, respectiv continuarea reducerii deficitului bugetar la o cifră care să se apropie de 6%-6,2% din PIB, optimizarea cheltuielilor de funcţionare ale statului, menţinerea stabilităţii guvernamentale şi punerea economiei pe baze mai sănătoase, inclusiv prin implicarea mai multor oameni în economia reală şi susţinerea companiilor care fac transfer tehnologic şi susţin exporturile, a transmis Executivul, într-un comunicat de presă.

Potrivit documentului, din 2027, România va deveni un exportator net de gaze naturale în condiţiile în care vor intra în exploatare zăcămintele din Marea Neagră, a menţionat şeful Executivului, adăugând că este important ca o parte din această resursă să rămână în ţară şi să dezvolte industrii care s-au confruntat cu provocări în ultimii ani. Pe lângă această oportunitate, prim-ministrul a făcut referire şi la spaţiul de dezvoltare pe care îl oferă domeniul procesării produselor agricole.

Investitorii au subliniat că apreciază măsurile de reformă ale Guvernului de reducere a deficitului bugetar şi de optimizare a cheltuielilor şi au întrebat care sunt perspectivele economice şi politice ale anului viitor.

”Din primăvara anului viitor, mandatul de prim-ministru va fi preluat de PSD. Ne propunem să respectăm această înţelegere. În ultimii ani lucrurile nu au funcţionat bine şi pentru că oamenii politici nu şi-au respectat înţelegerile. E greu să ne respecte cetăţenii, câtă vreme nu ne respectăm între noi. România a avut acum nişte lecţii. Când scapi deficitele ani de zile, nota de plată este destul de ridicată. Sper că am înţeles cu toţii acest lucru şi mă refer la oamenii politici. În plus, România nu este singură pe lume. Eu sunt optimist că indiferent ce va fi după anul 2027, România are o arhitectură suficient de puternică pentru a merge mai departe în direcţia pe care am început-o”, a afirmat prim-ministrul Bolojan.

Totodată, reprezentanţii investitorilor au punctat importanţa stabilităţii guvernamentale pentru economie şi au întrebat care vor fi priorităţile Executivului după adoptarea bugetului pentru acest an. Premierul Bolojan a spus că este optimist cu privire la menţinerea stabilităţii guvernamentale şi susţinerea priorităţilor asumate de arcul guvernamental, respectiv absorbţia fondurilor europene, continuarea optimizării cheltuielilor publice, adoptarea unui pachet de simplificare şi debirocratizare care va ajuta companiile, susţinerea investiţiilor din industria de apărare şi a transferului tehnologic.

Investitorii au fost interesaţi, de asemenea, de planurile guvernamentale privind consolidarea fiscală şi bugetară, context în care ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a afirmat că, pe lângă continuarea reformelor, un rol important în acest sens îl au proiectele de digitalizare a ANAF şi atragerea fondurilor de care România beneficiază prin PNRR şi alte programe europene.

Din partea Guvernului, alături de prim-ministrul Ilie Bolojan, la întrevedere au mai participat ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, şeful Cancelariei Prim-Ministrului, Mihai Jurca, şi consilierul onorific al prim-ministrului Ionuţ Dumitru.

Victor Ponta: Astea sunt nişte vremuri pentru unul ca Băsescu, care se ducea, se bătea cu ei, le dădea un cap în gură, plângea, se împăca, te pupa / Nicuşor Dan nu e un prădător politic

Ponta: Dacă m-aş duce din nou în PSD, le-aş zice, măi, nu se poate să staţi în chestia asta, în care să vă certaţi toată ziua, să vă daţi în cap / Îmbârligatul ăsta duce la o guvernare total incoerentă. Umpli în fiecare zi bagajul de voturi al AUR