Premierul Ilie Bolojan a declarat, miercuri, că în condiţiile în care criza din Golf continuă, ceea ce speră să nu se întâmple, creşterea preţurilor la combustibili va avea un impact asupra creşterii ratei inflaţiei şi cu siguranţă, indicatorii pe care i-au estimat, prin construcţia bugetului, prin toate predicţiile care au fost făcute, vor fi afectaţi.
”În condiţiile în care criza din Golf continuă, ceea ce sper să nu se întâmple, în mod evident, creşterea preţurilor la combustibil va avea un impact asupra creşterii ratei inflaţiei. Aşa cum vedem, au crescut dobânzile de pe pieţele internaţionale şi, în mod inevitabil, vom avea nişte efecte în piaţă. Dacă aceste lucruri se lungesc, cu siguranţă, indicatorii pe care i-am estimat, prin construcţia bugetului, prin toate predicţiile care au fost făcute, vor fi afectaţi. Sper să nu se întâmple acest lucru”, a declarat premierul.
Şeful Executivului a mai spus că, în funcţie de evoluţia situaţiei se vor adapta la lucrurile care se întâmplă în pieţe, în aşa fel încât să menţină stabilitatea bugetară în România şi să asigure condiţii de dezvoltare chiar şi în aceste condiţii.



