Bolojan, la Congresul UDMR: În afară de lucrurile care ne pot diferenţia, de muzica pe care o ascultăm, de dansurile noastre, lucrurile care ne unesc sunt mult mai puternice / UDMR a fost şi rămâne o punte între România şi Ungaria – FOTO, VIDEO

Știri de azi | Bolojan, la Congresul UDMR: În afară de lucrurile care ne pot diferenţia, de muzica pe care o ascultăm, de dansurile noastre, lucrurile care ne unesc sunt mult mai puternice / UDMR a fost şi rămâne o punte între România şi Ungaria – FOTO, VIDEO - Știri de azi |
#image_title

Premierul Ilie Bolojan a afirmat vineri, la Congresul UDMR, că indiferent de lucrurile care îi pot diferenţia pe români şi maghiari, de muzica pe care o ascultă, de dansuri, cele care îi unesc sunt mult mai puternice. El a precizat că românii şi maghiarii sunt uniţi de dorinţa de a trăi mai bine şi de a-şi păstra identitatea, contribuind împreună la viitorul european. Bolojan a mai declarat că UDMR a fost şi rămâne o punte între România şi Ungaria, contribuind la bunele relaţii dintre cele două ţări, în sală fiind prezent şi premierul ungar Viktor Orban. ”Mulţumesc comunităţii maghiare pentru contribuţia adusă la dezvoltarea ţării noastre şi pentru patrimoniul bogat pe care ni l-a lăsat”, a transmis Ilie Bolojan.

Bolojan a spus că UDMR a avut un rol important în viaţa publică şi a susţinut valorile democratice şi parcursul occidental al României.  
”De-a lungul perioadei post-comuniste, UDMR a fost o prezenţă constantă în politica românească în aceşti ani de tranziţie, în momente de criză sau de reconstrucţie, formaţiunea dumneavoastră a avut un rol important în viaţa publică, UDMR susţinând valorile democratice şi parcursul occidental al României. Astăzi UDMR nu doar că reprezintă comunitatea maghiară, ci este şi parte a coaliţiei de guvernare. Pentru aceasta îi mulţumesc domnului Kelemen Hunor şi conducerii UDMR pentru susţinerea programului asumat de guvernare şi de coaliţie. Acest tip de guvernări, mai ales în situaţia dificilă în care suntem, ne obligă să fim maturi politici şi să avem un dialog continuu, iar UDMR ştie să fie deopotrivă un partener şi o forţă politică pragmatică”, a declarat Ilie Bolojan. 

El a amintit că România are nevoie de o guvernare stabilă şi eficientă pentru a progresa. 
”Traversăm o perioadă de schimbări istorice, cu mari provocări interne şi externe. Pentru a progresa, România are nevoie de guvernare stabilă, eficientă şi coerentă. E un moment în care e nevoie să trecem dincolo de zgomotul politic şi să ne concentrăm pe rezultate. Trebuie să ne punem economia pe baze sănătoase, să ne facem ordine în finanţele publice şi să restabilim respectul pentru valori în societatea românească. Acesta este proiectul pe care trebuie să ni-l asumăm pe termen lung. În cele câteva luni de mandat, am reuşit împreună să aprobăm măsuri urgente. Am început să rezolvăm dezechilibrele din economie şi să corectăm nedreptăţile din societatea noastră. Dar mai avem multe de făcut”, a mai transmis premierul Ilie Bolojan.
El a avut un mesaj pentru comunitatea maghiară din România. 
”Se cuvine să mulţumesc miniştilor şi secretarilor de stat UDMR pentru ceea ce fac în guvern şi mai ales pentru colaborarea în proiectele de reformă economică şi în cele din administraţie. Sunt aici din respect pentru prietenii şi colegii mei maghiari, cu care am colaborat de-a lungul anilor în Oradea, în judeţul Bihor şi în ţară. Am învăţat în aceşti ani că o comunitate este mai puternică atunci când reuşeşte să transforme diversitatea multi-etnică multi-confesională într-o resursă şi într-un potenţial şi nu într-o barieră şi într-o graniţă. Mulţumesc comunităţii maghiare pentru contribuţia adusă la dezvoltarea ţării noastre şi pentru patrimoniul bogat pe care ni l-a lăsat”, a afirmat Ilie Bolojan.
El a subliniat că dincolo de lucrurile care îi pot diferenţia,  cele care îi unesc pe români şi maghiari sunt mult mai puternice. 
”În această parte a României, românii şi maghiarii trăiesc de sute de ani, unii lângă alţii. În afară de lucrurile care ne pot diferenţia, de muzica pe care o ascultăm, de dansurile noastre, de alte lucruri mai mici sau mai mari, lucrurile care ne unesc sunt mult mai puternice. Ne uneşte dorinţa de a trăi mai bine, de a ne păstra identitatea şi de a contribui împreună la viitorul nostru european. UDMR a fost şi rămâne o punte între România şi Ungaria, contribuind la bunele relaţii dintre ţările noastre”, a mai afirmat Ilie Bolojan.
Bolojan i-a transmis premierului maghiar, aflat în sală, că cele două ţări sunt legate prin oameni şi istorie, dar şi prin responsabilitatea pe care o au împreună ca acest spaţiu al Europei să fie unul al stabilităţii.  
”Domnule prim-ministru, ţările noastre sunt legate prin oameni, prin istorie şi prin economie, dar şi prin responsabilitatea pe care o avem împreună să contribuim ca această parte a Europei să fie un spaţiu al stabilităţii şi al prosperităţii. Iar asta înseamnă între ţările noastre colaborare şi respect reciproc şi vă asigur de disponibilitatea Guvernului României de a merge pe acest drum, aşa cum am discutat şi la prima întâlnire pe care am avut-o”, a mai declarat Bolojan.
El a subliniat că UDMR a arătat că este un partener responsabil în guvernare şi în administraţia locală.
”UDMR a arătat de multe ori că poate fi un partener responsabil în guvernare şi în administraţia locală. Şi de acest lucru avem nevoie şi în perioada următoare de responsabilitate, de colaborare şi mă bazez pe UDMR pentru acest lucru. Cred în viitorul României, o ţară prosperă, în care dezvoltarea locală şi respectul dintre oameni şi comunităţi stau la temelia ei”, a mai afirmat premierul Ilie Bolojan.

Știri de azi | Congres UDMR – Radu Miruţă (USR): UDMR are o istorie mai veche, a arătat de-a lungul timpului că rămâne un partener serios şi un partener care aduce echilibru, de foarte multe ori necesar, în diversele forme ale structurii coaliţiilor de guvernare - Știri de azi |

Congres UDMR – Radu Miruţă (USR): UDMR are o istorie mai veche, a arătat de-a lungul timpului că rămâne un partener serios şi un partener care aduce echilibru, de foarte multe ori necesar, în diversele forme ale structurii coaliţiilor de guvernare

Știri de azi | UPDATE – Premiul Nobel pentru Pace în 2025 a fost acordat Mariei Corina Machado, şefa opoziţiei din Venezuela - Știri de azi |

UPDATE – Premiul Nobel pentru Pace în 2025 a fost acordat Mariei Corina Machado, şefa opoziţiei din Venezuela