Premierul Ilie Bolojan a declarat, duminică seară, la Digi24, că miza nu este să fie prim-ministru în orice condiţii, ci să facă ceea ce trebuie pentru ţară. El a precizat că dacă oameni politici din coaliţie au soluţii mai bune, să le spună, pot iniţia moţiuni de cenzură şi pot face o majoritate aşa cum doresc. El a adăugat că dacă aveau aceste idei, atunci ar fi trebuit să le pună în aplicare cât timp au fost la guvernare.
”Miza mea nu este să fiu premier în orice condiţii. Miza mea este să fac ceea ce trebuie, cât timp sunt premierul României. Dacă partide din coaliţie, dacă oameni politici din coaliţie au soluţii mai bune să le spună şi dacă nu le convine guvernul, pot iniţia acţiuni parlamentare pe componenta de moţiuni de cenzură, pot să facă o majoritate aşa cum o vor şi premierul pleacă. Dacă aveau ideile astea, trebuiau să le pună în practică ani de zile cât au fost la guvernare. Trebuia să-şi asume acum patru luni când nu a fost un entuziasm cine să fie premier sau dacă totuşi s-au răzgândit să vină să spună care sunt soluţiile”, a declarat Ilie Bolojan.
El a precizat că acest dialog în contradictoriu nu face decât să dea senzaţia de instabilitate şi de neseriozitate.
”Altfel, acest dialog pe care îl vedem nu face decât, pe de o parte, să dea senzaţia de instabilitate, să dea senzaţie în ochii cetăţenilor de neseriozitate şi oamenii nu se aşteaptă la aceste lucruri de la noi. Oamenii se aşteaptă să rezolvăm problemele. Asta este problema şi deci pe mine nu m-aţi văzut potenţând conflicte. Încerc să port un dialog cu toţi colegii în aşa fel încât să rezolvăm problemele ţării noastre. Asta este miza pentru noi”, a explicat premierul Bolojan.


